back to top
vineri, februarie 20, 2026
-0.2 C
Paşcani

Purtarea măștii sanitare duce la încadrarea unui furt ca fiind calificat, astfel că pedeapsa riscată e mai mare.

În cazul în care o persoană comite un furt în timp ce poartă o mască sanitară de protecție, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, înseamnă că săvârșește varianta calificată a acestei infracțiuni, iar pedeapsa va fi mai dură, potrivit unei decizii de la începutul anului a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Marți, motivarea ei a fost publicată în Monitorul oficial, ceea ce face decizia obligatorie pentru toate instanțele din țara noastră.

Mai exact, este vorba despre Decizia ICCJ nr. 4/2022, pronunţată, în luna ianuarie, în dosarul nr. 2.813/1/2021 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Atât decizia ICCJ, cât și motivarea ei au fost publicate marți în Monitorul oficial nr. 335, ea devenind astfel obligatorie pentru toate instanțele.

“În situația în care infracțiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, se reține varianta calificată a infracțiunii de furt prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal” a fost chestiunea de drept asupra căreia s-a pronunțat ICCJ.

Concret, ICCJ a stabilit, prin decizia de față, că îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată.

La articolul menționat mai sus, respectiv 229, Codul penal stabilește că este vorba despre infracțiunea de furt calificat atunci când furtul este comis de o persoană mascată, deghizată sau travestită.

Așadar, un furt comis cu masca sanitară de protecție pe față va fi asimilat unuia comis de o persoană mascată, deghizată sau travestită, adică va fi considerat furt calificat, și pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani, nu cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă, ca în cazul furtului simplu.

Obligația impusă la nivel legislativ privind purtarea măștii la interior și exterior a dispărut acum aproximativ o lună, după ce s-a decis ca starea de alertă să nu mai fie prelungită.

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ICCJ pe acest subiect, interpretarea oferită de Curte devine obligatorie pentru judecători.

Sursa avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Două intervenții la fiecare oră, zi și noapte, un an întreg. Cum a fost 2025 pentru cei de la Situații de Urgență Iași ?

Din peste 65 de mii de apeluri la 112, aproape 17 mii de solicitări au impus intervenții – cele mai multe fiind ale echipajelor SMURD. Și pompierii au fost chemați la aproape o mie de incendii. Anul trecut, numărul intervențiilor...

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.2 ° C
1.2 °
1.2 °
91 %
6.2kmh
100 %
vin
1 °
S
-2 °
D
4 °
lun
6 °
mar
7 °

Niciun articol afișat