RABLA 2013: Cum vor fi repartizate voucherele şi de când se distribuie acestea

Tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi, pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, prin Programul „Rabla”, vor fi distribuite de pe 15 mai şi vor putea fi decontate până la 20 noiembrie, repartiţia voucherelor făcându-se după numărul de autovehicule vechi din fiecare judeţ, conform Mediafax.

REMAT-urile care colectează maşinile date la casat, producătorii şi dealerii auto îşi vor putea depune dosarele pentru a se înscrie în Programul „Rabla” din 2013 începând cu data de 22 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Mediului.
Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care este finanţat „Programul „Rabla”, îi va valida şi va distribui REMAT-urilor tichetele valorice începând din 15 mai.
Anul acesta vor fi distribuite 20.000 de vouchere, în valoare de câte 1.500 de euro (6.500 de lei), totalizând o finanţare de 30 de milioane de euro (130 de milioane de lei). Dintre tichete, emise o singură dată anul acesta, 17.000 vor fi destinate persoanelor fizice şi juridice, iar restul de 3.000 instituţiilor publice.
Tichetele vor fi transmisibile şi vor putea fi decontate, la achiziţionarea unei maşini noi, până la data de 20 noiembrie.
Tot prin Programul „Rabla”, care şi-ar putea schimba numele începând de anul acesta, va fi acordat şi un bonus de 2.500 de euro, la achiziţionarea unei maşini electrice.
Noutatea anul acesta în ceea ce priveşte repartiţia este aceea că se va ţine cont de numărul de maşini mai vechi de 10 ani din fiecare judeţ, şi nu de numărul de locuitori, ca până în prezent.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în 2012, în ţară erau înmatriculate 2.393.451 de autoturisme mai vechi de 10 ani, dintre care 975.075 – între 11 şi 15 ani, 649.266 – între 16 şi 20 de ani, iar 769.110 – de peste 20 de ani. În Bucureşti erau înmatriculate 293.511 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul „Rabla”, permite proprietarilor de maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculele la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vândut şi folosit de către „purtătorul” acestuia pentru a obţine reducerea la achiziţionarea unei maşini noi, care până în acest an a fost de 3.800 de lei.
Anul acesta va fi în continuare posibilă înstrăinarea tichetului, dar reducerea la achiziţionarea unui automobil nou se va face pe baza unui singur tichet.
Din 2010 şi până în 2012 a fost posibilă, pe lângă valorificarea la liber a voucherelor, şi achiziţionarea unei maşini noi folosind până la trei tichete de câte 3.800 de lei.
În 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de autoturisme noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului. În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.
În 2012 au fost casate 44.857 de autovehicule uzate şi achiziţionate 15.149 de autovehicule noi, dintre care, 4.740 de origine autohtonă, potrivit raportului AFM pe 2012. Pentru achiziţionarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.
Anul trecut, AFM a alocat pentru derularea Programului „Rabla” un buget de 171.000.000 de lei, din care s-au cheltuit 153.888.600 de lei.

PULSUL ZILEI

APIA începe plata avansurilor din subvențiile agricole

Fermierii care au depus cereri pentru subvențiile agricole din acest an vor începe să primească avansurile începând cu 16 octombrie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile până la 30 noiembrie, pentru a le oferi agricultorilor...

Ce se mai întâmplă pe Autostrada A7 Bacău – Pașcani. Când ar putea fi deschisă circulația pe primul lot

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), între Săucești și Trifești, au ajuns la un stadiu de execuție de aproape 70%, iar finalizarea segmentului ține de asigurarea finanțării necesare și de condițiile meteorologice din următoarele luni. „Lotul...

Echipele locale de Liga a III-a joacă vineri: Pașcaniul poate scăpa de „lanternă”, „pepenii verzi” se deplasează în secuime

Etapa a IX-a a Ligii a III-a de fotbal se desfășoară în această săptămână. În Seria I, jumătate dintre partidele rundei amintite au loc vineri, de la ora 15:00. În ziua amintită, CSM Pașcani joacă pe teren propriu, cu formația...

Au început să crească numărul virozelor la copii în Iași. „Nu e vorba de altceva, pur și simplu de o adaptare la mediu”

Medicii de familie observă o creștere a numărului de viroze în rândul copiilor, odată cu schimbarea vremii și revenirea celor mici în colectivități. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași au ajuns, în luna septembrie,...

Două eleve de la Liceul Miron Costin Pașcani sunt „Bursierele Sfintei Parascheva”. Au fost premiate de IPS Teofan

Două eleve de la Liceul Miron Costin Pașcani sunt "Bursierele Sfintei Parascheva". Au fost premiate de IPS Teofan. "Două eleve ale liceului nostru au fost premiate astăzi de IPS Teofan în cadrul slujbei dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași:Alexia...

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
85%
2.1m/s
33%
J
14 °
vin
12 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Niciun articol afișat