RAGCL Paşcani intră în insolvență. Păşcănenii rămân fără căldură şi apă caldă după 20 martie. Singura soluţie – centralele de apartament

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Regia păşcăneană de termoficare intra în insolventa. Directorul RAGCL a primit mandat din partea consilierilor pentru a demara procedurile legale. Hotărârea a fost luată în şedinţa extraordinară care a avut loc luni, 18 martie, de la ora 10.00.

Proiectul de hotărâre propus de primar, suplimentar pe ordinea de zi, a fost aprobat de aproape toţi consilierii prezenţi. Cu o singura exceptie, Claudiu Bodoasca de la PNL s-a abtinut de la vot.

Şedinţa a început cu scandal. Consilierii din opoziţie au cerut primarului retragerea proiectului de pe ordinea de zi pe motiv ca un astfel de subiect trebuie analizat temeinic şi chiar supus dezbaterii publice, înaintea votului.

Liberalii au subliniat că, de principiu, sunt de acord cu intrarea în insolventa a regiei şi chiar cu închiderea ei, în mai multe etape, dar că ar trebui mai întâi găsite soluţii pentru cetăţeni şi serviciul de transport în comun.

De cealaltă parte, primarul Dumitru Pantazi a precizat că nu a solicitat închiderea regiei ci a dat curs unei cereri venită din parta conducerii RAGCL de a primi mandat pentru demararea procedurilor de insolventa.

Edilul municipiului a explicat că regia locală de termoficare înregistrează uriaşe de peste 40 de milioane de lei, conturile blocate şi nu are bani pentru achitarea facturilor curente, situaţie cunoscută de consilieri de ani de zile.

Primarul a mai precizat că regia este în pericol de a rămâne fără gaz metan de pe 20 martie în urma somaţiei trimisă de furnizor şi că păşcănenii trebuie să ştie din timp ce au de făcut. Municipalitatea a garantat plata a 1,5 milioane de lei din subvenţia la căldură, suma epuizată cu consumurile de până acum. Pentru a evita debransarea, RAGCL trebuie să facă plăţi în avans dar nu are banii necesari.

Pantazi a mai spus că până acum s-au pompat foarte mulţi bani în regia de termoficare, pentru subvenţii la căldură, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru investitii. Numai anul trecut au fost achitate peste 2,5 milioane de lei. De asemenea, regia nu poate accesa fonduri pentru modernizare din cauza datoriilor.

Prezent la şedinţa, directorul RAGCL, Gelu Nedelcu, a cerut consilierilor explicaţii despre viitorul cetăţenilor care rămân fără căldură, a salariaţilor şi a serviciului de transport în comun, după declanşarea procedurii de insolventa. În loc de răspunsuri, managerul unităţii a primit sarcina de a prezenta consilierilor mai multe variante de soluţie care urmează să fie analizate într-o viitoare şedinţa.

Nedelcu a subliniat că intrarea în insolventa a regiei este o închidere controlată şi că sunt puţine şanse de redresare din cauza lipsei de eficientă. El a spus şi în momentul de faţă se fac debranşări mai ales în blocurile cu puţini abonaţi. Directorul RAGCL a propus ca şi la blocurile de garsoniere să fie montate centrale proprii de asociaţiile de proprietari.

Directorul regiei a confirmat că după 20 martie este foarte probabil ca regia să rămână fără gaz şi şa nu mai poată furniza apă caldă şi căldură. În aceasta situaţie, reluarea activităţii este puţin probabilă mai ales în contextul în care preţul de producţie ar trebui majorat din nou, după creşterea preţului la gaz cu peste 30%, de la inceputul anului.

În acelaşi context, o parte din consilierii PSD au susţinut că municipalitatea îşi va asuma responsabilităţi de a ajuta familiile cu venituri mici să îşi pună centrale de apartament prin acordarea de ajutoare sociale.

Aceeaşi propunere a fost susţinută şi de consilierul PMP Sorin Olariu. El a precizat că şi la Paşcani poate fi aplicat modelul Galaţi, acolo unde după inchiderea sistemului centralizat de încălzire cetăţenii au primit subvenţii de la primărie pentru achiziţionarea de centrale termice.

Olariu a criticat opoziţia pentru cererea de amânare a proiectului. El a adus aminte că anul trecut a demarat dezbateri pe acesta tema la care consilierii liberali au refuzat să participe cu soluţii.

Până la urma, proiectul a fost aprobat de majoritatea consilierilor prezenţi. În perioada următoare conducerea regiei va demara procedurile de insolventa care pot dura luni de zile.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...

Măsuri speciale pentru ca ecoinsulele să nu fie transformate în toalete

Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și dotate cu camere de supraveghere. Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și...
Paşcani
cer senin
18.8 ° C
18.8 °
18.8 °
85%
1.8m/s
0%
D
29 °
lun
30 °
mar
27 °
mie
25 °
J
23 °

Niciun articol afișat