Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.
„Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 5,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2025 a fost 6,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2025 – septembrie 2026) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2024 – septembrie 2025) a fost 9,2%”, arată, marţi, INS, într-un comunicat de presă.
Carburanţii şi serviciile, în topul scumpirilor
INS precizează că după trei luni de deflaţie, în septembrie 2026 inflaţia anuală îşi reia creşterea şi atinge nivelul de 6,6%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 6,61%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se şi de această dată tot la servicii, 11,12%.
În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,06%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 3,0%.
