Rata şomajului a urcat la 5% anul trecut (INS)

Rata şomajului a urcat la 5% anul trecut, în creştere de la 3,9% în anul precedent, iar nivelul cel mai ridicat (17,3%) a fost consemnat în rândul tinerilor (15-24 ani), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (5,3% la bărbaţi faţă de 4,7% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 1,4 puncte procentuale (5,8% în rural faţă de 4,4% în urban).

‘Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Rata şomajului a fost de doar 2,2% în cazul persoanelor cu studii superioare’, precizează INS.

Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 1,5%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 29,9%.

Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 8,2%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 47,2%.

În anul 2020, populaţia activă a României era de 8,973 milioane de persoane, din care 8,521 milioane erau persoane ocupate şi 452.000 erau şomeri.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 65,6%, în scădere faţă de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (74,4%, faţă de 56,5% la femei). Pe medii de rezidenţă, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (67,1%, faţă de 63,8% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,6%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 48,5%.

‘Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (88,8%). Erau ocupate 68,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 43,4% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie’, subliniază sursa citată.

Salariaţii, în scădere faţă de anul precedent cu 81.000 persoane, au deţinut în continuare cea mai mare pondere (76,2%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2020 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 22,6% din populaţia ocupată.

Lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit reprezentau 17,6% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau şi muncitorii calificaţi (15,8%), lucrătorii în domeniul serviciilor (15,7%) şi specialiştii în diverse domenii de activitate (15,5%).

Din totalul persoanelor ocupate, 20,5% lucrau în sectorul agricol, 29,7% în industrie sau construcţii şi 49,8% în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6,774 milioane de persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (22,7%), comerţ (19,3%) şi construcţii (10,9%).

Comparativ cu anul 2019, scăderi mai importante ale numărului de persoane ocupate s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-101.900 persoane) şi în agricultură, silvicultură şi pescuit (-96.500 persoane). Cele mai semnificative creşteri faţă de anul precedent s-au înregistrat în comerţ (+38.700 persoane) şi construcţii (+22.100 persoane).

Din totalul persoanelor ocupate în anul 2020 au lucrat cu program parţial 581.000 persoane (6,8%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program parţial lucrau în sectorul agricol (83,4%).

În anul 2020, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,5 ore pe săptămână; 148.000 persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 13,8 ore pe săptămână.

Sursa Radio Iasi

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer fragmentat
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
68%
3.8m/s
0%
mar
10 °
mie
16 °
J
13 °
vin
11 °
S
10 °

Niciun articol afișat