Răţoi şi Craciunescu, la mâna avocatului Afloroaei. Fostul consilier ar urma să se ocupe de recuperarea unui prejudiciu de peste 2 milioane de lei

Doi fosti primari ai municipiului Paşcani au şanse mari să ajungă la puşcărie sau măcar să plătească pentru prejudicierea bugetului local cu peste două milioane de lei.
Administraţia locală a primit deja oferte din partea a doua case de avocatură pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Mai mult, avocaţii care vor semna contractul cu Primăria Paşcani trebuie să reprezinte instituţia în procesele cu societăţile care solicitată plata unor contracte păguboase sau a unor prejudicii lăsate nerezolvate de foştii edili, Neculai Răţoi şi Grigore Craciunescu. Una dintre oferte a fost depusă chiar de biroul de avocatură al fostului consilier local, Dionisie Afloroaei, cel care la sfârşitul mandatului, în anul 2012, a făcut un raport privind aceste ilegalităţi şi l-a trimis procurorilor DNA. Este şi motivul pentru care cei doi foşti primari, actuali parlamentari, tremura de frică.

Prejudiciul de peste două milioane de lei a fost descoperit şi de inspectorii Curţii de Conturi, în urma unui control din anul 2013.
Mai exact au fost făcute plăti pentru o serie de investiţii nefinalizate sau decontări fără justificare iar acum reprezentanţii statului cer recuperarea prejudiciului de la cei responsabili. Este vorba despre asfaltarea unor străzi, lucrările de investiţii la şcolile din oraş şi achiziţionarea unor materiale sau obiecte care acum nu mai sunt de găsit.
Din 2014 şi până acum Primăria Paşcani nu a făcut nimic iar o parte din sume sunt în pericol de a fi prescrise, susţine administratorul public în nota de fundamentare. Pentru rezolvarea problemei primarul a propus luna trecută un proiect de hotărâre iar consilierii l-au aprobat pentru angajarea unor specialist care să spună cine este vinovat şi cine trebuie să plătească pagubele.
De asemenea lucrările nefinalizate ar urma să fie expertizate pentru a se afla ce s-a făcut şi cât mai este de executat. Menţionăm că în perioada 2008 -2012 fostul primar, Grigore Craciunescu a acumulat facturi neachitate de peste 200 de miliarde de lei vechi. Asta însemna că municipiul a fost condus timp de patru ani pe datorie, ele fiind achitate în următorii doi ani de zile de actuala administraţie, cu sprijin de la Guvern.
În acelaşi timp au fost făcute plăti nejustificate, pentru lucrări neexecutate sau în avans, sau far acte în regulă. Acum sumele trebuie recuperate de la cei responsabili ceea ce ar fi o premieră locală.

PR.hot Achizitionare Serv. Jr. Dosare Recuperare Prejudicii Buget Local by orizontul pascani

PULSUL ZILEI

Canadienii au pus ochii pe Rompak?

Rompak, compania care operează fabrica de drojdie Pakmaya din Pașcani, ar putea ajunge în proprietatea grupului canadian Lallemand, în cadrul unei tranzacții prin care acesta ar prelua afacerea cu drojdie a grupului turc Pak. Informațiile au apărut în presa...

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu puțin timp înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...
Paşcani
cer senin
4.7 ° C
4.7 °
4.7 °
78%
2.9m/s
26%
vin
13 °
S
9 °
D
8 °
lun
7 °
mar
3 °

Niciun articol afișat