Reacția primarului după mitingul unde i s-a cerut demisia: „Și mie mi s-a redus salariul!”

La câteva zile după mitingul împotriva taxelor și impozitelor mărite, unde au participat cca.  300 de pășcăneni care au cerut demisia primarului și a consilierilor locali, edilul municipiului a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare. Marius Pintilie a spus că îi înțelege pe cetățenii nemulțumiți, având în vedere că și salariul său a fost redus și că are de achitat taxe și impozite majorate.

În legătură cu solicitarea protestatarilor de a demisiona, primarul pășcănean a lăsat să se înțeleagă că nu va renunța la mandat și că, pentru cele câteva mii de persoane care l-au votat, are obligația să realizeze promisiunile din campania electorală.

Menționăm că, în momentul de față, venitul lunar brut al primarului Pașcaniului este de 21.977, din care 15.698 lei salariu de bază și 6.279 lei indemnizația de 40% pentru gestionarea fondurilor europene. Până în septembrie anul trecut, venitul brut al edilului era cu 1.570 lei mai mare, dar a scăzut după diminuarea cu 10% a indemnizației pentru fonduri europene. De asemenea, venitul brut pe lună al viceprimarului este de 18.596 lei, iar al administratorului public, 13.283 lei.

PULSUL ZILEI

Cum va fi sărbătorită Ziua Copilului la Pașcani

Primăria Municipiului Pașcani organizează, pe 1 iunie 2026, o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, care vor avea loc în centrul orașului. Programul pregătit pentru cei mici include spectacole artistice, animatori, ateliere de pictură pe față și modelaj...

Fotbalistul Alex Crețu, cetățean de onoare al Craiovei

Fotbalistul Alexandru Crețu, originar din comuna Valea Seacă, de lângă Pașcani, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, în cadrul unei ceremonii organizate la Primăria Craiova, unde a fost invitat întreg lotul Universității Craiova. Mijlocașul a transmis...

CCD insistă pentru renovarea celei mai vechi școli din Pașcani. Primarul vrea să o dărâme pentru o parcare – DOC

Casa Corpului Didactic Iași insista ca cea mai veche școală din Pașcani sa nu fie dărâmată ci renovată pentru a fi redată circuitului educațional. Noua cerere a fost trimisa in format electronic pe 18 mai a.c. dar abia la...

Invitație la „Trenulețul copilăriei”, la Pașcani

Distracție în ultima zi din această lună la Pașcani. Consilierul local PSD Ionuț Prodan organizează duminică, 31 mai 2026, în municipiu, cea de-a treia ediție a evenimentului „Trenulețul copilăriei”, dedicat copiilor și familiilor, cu ocazia Zilei Copilului. Activitatea va avea loc...

Investiție mult așteptată! A fost deschis centrul de recoltare a sângelui la Pașcani – FOTO

După nouă ani de așteptare, centrul local de recoltare a sângelui de la Pașcani s-a deschis. Inaugurarea a avut loc luni, 25 mai, de la ora 10:00, când locația din clădirea de lângă piața Deal și-a deschis oficial ușile. La...

„Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos” va fi lansată de 1 iunie. Eveniment cultural de la ora 16

Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), filiala Târgu Frumos, organizează luni, 1 iunie 2026, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Identitate, credință și tradiție”, dedicat lansării volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”. Evenimentul va avea loc în...

Încep acțiunile de dezinsecție la Pașcani

Prima etapă din acest an de dezinsecție pe domeniul public a municipiului Pașcani este programată în perioada 2-12 iunie 2026. Intervențiile vor avea loc după căderea serii între orele 22-5 dimineața doar dacă condițiile meteo vor fi favorabile. In...

Ce evenimente culturale vor fi organizate anul acesta la Pașcani – DOC

Legislativul local din Pașcani urmează să aprobe în ședința programată pe 29 mai calendarul activităților culturale și artistice organizate în acest an de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” și de administrația locală. Pentru desfășurarea evenimentelor sunt prevăzute sume consistente...

Un localnic din comuna Valea Seacă și-a pierdut viața în Italia. A căzut într-o râpă de 30 de metri

Moarte cumplită pentru un român în Italia: a căzut într-o râpă de 30 de metri. Ancheta scoate la iveală suspiciuni de muncă la negru. Deși moartea sa părea, inițial, rezultatul unei căderi accidentale într-o râpă adâncă, anchetatorii spun că se...

Consilierul Sorin Olariu: S-a deschis Centrul de Recoltare Sânge Pașcani. Proiectul meu de suflet, inițiat în anul 2017!

Astazi s-a deschis oficial Centrul de Recoltare Sânge Pașcani. O zi importantă, pentru cei care doresc printr-un gest simplu ,să ofere o șansă la viață celor în suferință. Este proiectul meu de suflet, inițiat în anul 2017, care a avut un...
Paşcani
cer acoperit de nori
24.8 ° C
24.8 °
24.8 °
50%
8.1m/s
100%
lun
25 °
mar
25 °
mie
27 °
J
18 °
vin
19 °

Niciun articol afișat