Reconstrucţie de sâni gratuită pentru femeile mutilate de cancer mamar

Numai anul trecut, la Institutul Regional de Oncologie (IRO), 170 de femei diagnosticate cu cancer de sân au suferit o intervenţie de mastectomie şi alte 68 de la începutul lui 2013. Deşi operaţia de reconstrucţie a sânului este gratuită în astfel de cazuri, specialiştii din cadrul Institutului susţin că puţine femei ştiu de posibilitatea unei astfel de intervenţii.

Conducerea IRO, alături de chirurgii plasticieni, iniţiază în acest sens o campanie de informare privind promovarea drepturilor pe care le au pacientele diagnosticate cu cancer la sân.

„Femeile trebuie să ştie că pot beneficia gratuit de reconstrucţia sânului, după ce au suferit cancer mamar. Această intervenţie nu este una estetică, ci una necesară pentru pacientele care au trecut printr-o astfel de experienţă. În Iaşi, se poate face această operaţie cel puţin în două centre, la Spitalul «Sf. Spiridon» şi la Institutul Regional de Oncologie”, precizat prof. dr. Dragoş Pieptu, medic primar chirurgie plastică şi reconstructivă la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Chirurgii plasticieni susţin că, la Iaşi, numărul intervenţiilor de reconstrucţie a sânului este mic în comparaţie cu numărul operaţiilor de mastectomie.

„Anul trecut s-au efectuat numai cinci intervenţii de reconstrucţie a sânilor, pentru că femeile nu sunt informate despre drepturile pe care le au ca şi pacient. Pe de altă parte, multe paciente refuză reconstrucţia mamară de frică sau invocând diferite scuze, cum ar fi că operaţia costă. Sunt femei care preferă să stea cu un săculeţ de făină sau nisip în locul sânului amputat, decât să li se reconstruiască sânul”, a adăugat prof. dr. Pieptu.

Conducerea IRO va realiza în următoarea perioadă pliante cu informaţii despre reconstrucţia mamară în cazul pacientelor diagnosticate cu cancer de sân. „Aceste informaţii vor fi postate şi pe site-ul instituţiei”, a precizat Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.

2.144 de paciente cu cancer de sân se află în evidenţa Institutului Regional de Oncologie, dintre care 174 diagnosticate de la începutul anului.

* * *
„În Iaşi, operaţia de reconstrucţie mamară se poate face în cel puţin două centre: la Spitalul Sf. Spiridon şi la Institutul Regional de Oncologie” – prof. dr. Dragoş Pieptu, medic primar chirurgie plastică şi reconstructivă la Spitalul „Sf. Spiridon”

* * *
Peste 3.000 de intervenţii chirurgicale de extirpare de sân sunt efectuate, anual, în România.

 

PULSUL ZILEI

Urmează noi scumpiri la alimente. Mulți fermieri nu își mai permit prețul mare al îngrășămintelor. „Producția o să fie mică”

Criza din Orientul Mijlociu va avea urmări în farfuriile românilor, avertizează fermierii. Nu doar petrolul, ci și îngrășămintele chimice, folosite în agricultură, sunt blocate în Strâmtoarea Ormuz. Prețurile au crescut și unii cultivatori spun că nu-și mai permit să le...

„Lista ruşinii”, publicată de ANAF la trei luni. Cine sunt românii care vor apărea pe ea

Românii care nu-şi plătesc amenzile, taxele şi impozitele vor ajunge pe o "listă a ruşinii". Guvernanţii cred că, astfel, creanţele vor fi recuperate mai uşor. Avocaţii, în schimb, spun că măsura e una hazardată şi ar putea duce la un val...

Minivacanța de 1 Mai 2026: Weekend prelungit pentru români, câte zile libere sunt în total

Anul acesta, ziua de 1 Mai pică vineri, ceea ce înseamnă un weekend prelungit pentru angajați, în timp ce elevii vor avea liber doar o zi. Minivacanța de 1 Mai 2026 oferă românilor un nou moment de relaxare, la...

Trei persoane reținute după o bătaie la Sirețel

sursa foto: BZI IPJ IASI: La data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că unui bărbat i-a fost pulverizat spray iritant lacrimogen. Din verificările...

Bogdan Cojocaru, deputat PSD: Ar fi iresponsabil să continuăm în aceeași manieră

Bogdan Cojocaru, deputat PSD:"❗️Ar fi iresponsabil să continuăm în aceeași manieră. 📍Toate datele arată prăbușirea economiei naționale. Suntem deja într-o criză economică. Suntem deja în recesiune. Ar fi iresponsabil să nu facem nimic pentru a redresa economia. Un partid responsabil...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: Direcția actuală trebuie corectată urgent

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: "Ajunge. Până aici. PSD susține că este momentul unei schimbări reale în modul de guvernare, după ce propunerile sale pentru sprijinirea populației și redresarea economiei au fost ignorate. Direcția actuală trebuie corectată urgent. Politicile adoptate...

Bugetul Pașcaniului și lista de investiții pentru anul 2026, în dezbatere publică – DOC

Bugetul municipiului Pașcani și lista de investiții pentru anul 2026 a fost afișat și pus în dezbatere publică. Pe 20 aprilie, de la ora 11:00, în sala de ședințe a Primăriei Pașcani va avea loc o întâlnire cu cetățenii...

Minorii nu mai au voie pe internet și pe rețelele de socializare. UE lansează aplicația de verificare a vârstei

Uniunea Europeană (UE) pregătește lansarea unei aplicații de verificare a vârstei destinată protejării minorilor în mediul online, a anunțat recent președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sistemul, deja finalizat din punct de vedere tehnic, va fi disponibil în...

Meteorologii anunță cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Estimări pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii prognozează temperaturi mai ridicate decât de obicei în perioada minivacanței de 1 Mai, conform estimărilor ANM pentru următoarele patru săptămâni. Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de ploi în toată țara. Săptămâna 20.04.2026 – 27.04.2026 Temperatura medie a aerului...
Paşcani
cer fragmentat
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
62 %
8.5kmh
84 %
S
15 °
D
16 °
lun
18 °
mar
8 °
mie
11 °

Niciun articol afișat