Spitalul de Urgenţă Paşcani va achiziţiona 3 echipamente de ventilaţie mecanică şi monitorizare respiratorie pentru a putea salva bolnavii cu forme severe de COVID 19. În acest sens, la propunerea primarului Dumitru Pantazi, conducerea unităţii medicale a aprobat o rectificare bugetară iar proiectul de hotărâre va ajunge pe masa consilierilor în şedinţa programată pe 31 martie.
Este vorba despre 206 000 lei, bani alocaţi, iniţial, pentru cofinantarea unor investiţii din fonduri europene – extinderea ambulatoriului de la spital. Proiectul a fost aprobat dar este în aşteptare pentru semnarea contractului de finanţare, urmând realocarea sumelor când va fi necesar.
Menţionăm că pe 16 martie consilierul Sorin Olariu – foto a solicitat printr-o adresă trimisă administraţiei achiziţionarea a 10 astfel de echipamente, pentru că spitalul să facă faţă în situaţii de urgenţă.
În momentul de fata unitatea medicală are 4 aparate de ventilaţie mecanică şi aşteaptă încă 6, de la Ministerul Sănătăţii.