Refedendumul anti ApaVital, respins din nou. Liberalii recunosc că, indiferent de rezultat, nu ar fi renunţat la serviciile operatorului ieşean

Legislativul păşcănean a respins din nou propunerea de organziare a unui referendum pentru renunţarea la operatorul ieşean Apavital şi ieşirea din asociaţia judeţeană ARSACIS. Proiectul de hotărâre a revenit pe ordinea de zi la iniţiative consilierilor liberali, cu câteva luni de zile înainte de începerea investiţiilor, 13 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare.
Documentul a fost respins cu 10 voturi împotriva şi doar şapte voturi pentru. Au lipsist de la vot doi dintre iniţiatori, consilierii Marius Pintilie şi Cătălin Conache.
Iniţiatorii proiectului au admis că o parte din păşcăneni sunt mulţumiţi de serviciile oferite de Apavital şi că municipiul Paşcani are nevoie de investiţii. Din acest motiv au încercat să îi convingă pe consilierii PSD să voteze pentru organziarea unui referendum ca un instrument de măsurare a gradului de mulţumire pentru aceste servicii în rândul păşcănenilor nu cu obligaţia ca un eventual răspuns negativ să fie pus în practică. Altfel spus liberalii ar avea nevoie de acest referendum că o confirmare a acţiunilor anti ApaVital din ultimii ani de zile şi ca un instrument de presiune sau negociere împotriva operatorului ieşean, nu pentru a merge până la capăt, cu asumarea efectelor devastatoare şi anume anularea contractului de delegare şi renunţarea la ARSACIS.

În replică viceprimarul muncipiului a precizat că acest demers este inutil şi neserios şi le-a recomandat liberalilor să facă un sondaj de opinie, nu un referendum din banii lor nu din bugetul local, dacă intenţia lor este doar de a afla dacă păşcănenii sunt mulţumiţi sau nu de Apavital.

În acelaşi context consilierul PSD VAsile Haldan a spus că este mulţumit de serviciile ApaVital şi problemele punctuale care apar trebuie rezolvate.

Menţionăm că un astfel de demers a avut loc şi înainte de alegerile locale, respins prin vot de majoritatea Consiliului Local. Proiectul dezbătut astăzi a fost depus din nou de liberali în toamna anului trecut dar în şedinţă extraordinară convocată atunci nu a mai avut loc din lipsă de cvorum.

PULSUL ZILEI

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...

Spitalul CF Pașcani va fi preluat de administrația locală. Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Spitalul CF din municipiul Pașcani ar urma să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în cadrul conferinței săptămânale de presă, cel care acum doi ani de zile...

PSD PAȘCANI: Sălile de jocuri de noroc trebuie interzise la Pașcani!

  „Pașcaniul nu este un oraș al jocurilor de noroc și nu ar trebui să devină unul, așa cum își dorește primarul Marius Pintilie.” Acesta este mesajul transmis pe rețelele de socializare de PSD Pașcani, în urma unei consultări cu...

Șofer prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești

Un șofer în vârstă de 28 de ani a fost prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești. IPJ Iași: "Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui...

Tentativă de viol într-o sală de jocuri de noroc din Pașcani

IPJ IAȘI: Poliția Municipiului Pașcani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol. În fapt, la data de 26 martie...

OUG pentru carburanți a fost publicată în Monitorul Oficial. „Se declară situație de criză”

Guvernul României a declarat oficial situație de criză pe piața combustibililor până la 30 iunie 2026, potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicate joi seară în Monitorul Oficial. Criză pe piața țițeiului până pe 30 iunie 2026 Măsura este menită să...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.7 ° C
9.7 °
9.7 °
71 %
1.4kmh
100 %
S
16 °
D
9 °
lun
10 °
mar
6 °
mie
5 °

Niciun articol afișat