Referendumul anti-Apavital, avize negative în comisii. Liberalii nu vor să audă de investiţii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Consilierii liberali se joacă cu soarta Pascaniului. Chiar înainte de începerea investiţiilor – 13 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare ei propun spre aprobarea legislativului local organizarea unui referendum anti-ApaVital, prin care păşcănenii să fie consultaţi dacă vor sau nu să renunţe la serviciile operatorului ieşean şi la asociaţia judeţeană ARSACIS.

Proiectul a fost depus încă din toamna anului trecut dar abia acum a ajuns din nou pe ordinea de zi. Liberalii recunosc că este un demers politic pentru rezolvarea unei promisiuni făcută în campania electorala şi că tot mai mulţi păşcăneni sunt mulţumiţi de serviciile operatorului ieşean. În acelaşi timp încă mai sunt probleme cu furnizarea apei la unele blocuri şi cu redeventa la apă, motive suficiente pentru declanşarea unui referendum spun initiatorii.

Pentru că demersul să fie mai credibil liberalii au încercat să minimalizeze importanţa investiţiilor care urmează să fie demarcate din fondurile europene şi susţin că nu ştiu că Apavital să fi făcut până acum alte investiţii în Paşcani. În schimb, aleşii locali ar trebui să ţină cont de voinţa cetăţenilor, indiferent de consecinţe. În replică viceprimarul Gabriela Nedelcu a explicat că demersul iniţiat de PNL nu se justifică şi este inoportun.

Proiectul a fost avizat negative de Comisia Economică şi cea Juridică.
Menţionăm că de la jumătatea anului 2014, de când au fost delegate serviciile de apă şi canalizare şi până la sfârşitul anului 2016 ApaVital a făcut investiţii în Paşcani în valoare de aproape 1,2 milioane de lei (vezi tabelul de mai jos) din bugetul societăţii nu cel al municipalităţii. De asemenea municipiul a încasat şi redevenţa la apă, pentru plata creditului BEI, în timp ce celelalte localităţi componente ale ARSACIS au returnat redevenţa încasată pentru alimentarea fondului de investiţii.

De asemenea în momentul de faţă furnizarea apei mai este întreruptă doar la câteva blocuri din Paşcani (vezi mai jos situaţia la zi) în majoritatea cazurilor din cauza restantelor la plată.

investitii
 

 

 

[embeddoc url=”https://bittv.info/wp-content/uploads/tabel-investitii-Pascani.docx” height=”100%” viewer=”microsoft”]

 

[embeddoc url=”https://bittv.info/wp-content/uploads/FC2_SISTARI_ASOC.pdf” height=”100%”]

 

 

PULSUL ZILEI

Gunoiul de grajd de la o fermă din Iași cu 3.000 de bovine și ovine, transformat în gaz după o investiție de 4,5 milioane...

După mai bine de doi ani de așteptare pentru finanțare, stația de biogaz de la Pașcani a fost finalizată. Investiția se ridică la aproape 4,5 milioane de euro și a intrat deja în testări. Ce urmează? Stația va transforma...

Codul Urbanismului a fost publicat și intră în vigoare în 15 zile. Ce lucrări vor putea fi făcute fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice de la publicare, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Noile reguli simplifică procedurile pentru o serie de...

Primăria Târgu-Frumos face angajări

Primăria orașului Târgu-Frumos angajează un inspector. Concursul este programat pe 14 septembrie .c. de la ora 11.00 la sediul instituției.

Zilele Meșterilor Populari la Hârlău

Comunicat: În perioada 22-23 august 2026, în orașul Hârlău, va avea loc ,,Târgul Meșterilor Populari" ediția a IX-a.Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 22 august la ora 10:30, în Parcul Tineretului, unde vor evolua: Ioan Ursache, Pamfil Roată, Fanfara...

Activități de prevenire a corupției la Secția de Pompieri Pașcani

Comunicat: În perioada 6–10 august 2026, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat mai multe activități de prevenire a corupției în municipiile Pașcani și Iași, adresate atât personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât...

Tichetele sociale, disponibile din această lună. Luna trecută, parțial fără hrană

Tichetele sociale în locul meselor calde vor fi disponibile pentru unii dintre pășcănenii cu venituri mici abia din a doua jumătate a lunii august a.c. Pe 10 august a.c., primarul municipiului, Marius Pintilie, a emis o dispoziție „privind stabilirea...

Atelier de pictură pe vase ceramice

Invitație la un atelier de pictură pe vase ceramice. Acțiunea este dedicată mai ales copiilor și tinerilor la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. „În zilele de 25 august (orele 11:00-13:00 și 17:00-19:00) și 26 august 2026 (orele 10:00-12:00), vă...

A7 înaintează spre Bacău, dar întârzie drumul spre Pașcani

Autostrada A7 avansează spre Bacău, însă legătura cu județul Iași se îndepărtează tot mai mult. Autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe A7 cel puțin până în zona Bacău. Loturile dintre Adjud și...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de un Guvern care să livreze, nu de un Guvern care doar să împartă funcții

Pentru Partidul Naţional Liberal, reformele nu sunt negociabile. Stabilitatea economică, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României trebuie să fie priorități clare ale viitorului Executiv. Nu funcțiile sunt criteriul nostru. Reformele și rezultatele sunt. Vom susține un Guvern care își asumă modernizarea...

Cursuri gratuite de AutoCAD și matematică la Biblioteca Pașcani

Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani face înscrieri pentru două cursuri gratuite care se adresează elevilor. Este vorba de un curs de pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională dar si pentru Bacalaureat și un curs de învățare a programului...
Paşcani
cer fragmentat
21 ° C
21 °
21 °
51%
5m/s
0%
mie
28 °
J
29 °
vin
29 °
S
32 °
D
34 °

Niciun articol afișat