Regulament nou la pieţe: Programul de aprovizionare, dimineaţa şi seara

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A fost aprobat un nou regulament privind organizarea şi funcţionarea comerţului în pieţele agroalimentare din Paşcani. Documentul va intra în vigoare imediat dupa ce va trece de verificarea de legalitate, cel mai probabil de la începutul anului viitor. El a fost dezbătut şi aprobat de consilierii locali,  în şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute.

Şeful serviciului a cerut actualizarea regulamentului,  conform legislaţiei în vigoare şi implementarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea activităţilor comerciale.

Cea mai importantă modificarea este cea cu privire la programul de aprovizionare în cele două pieţe între orele 05.00 şi 08.00 dimineaţa şi 20.00 – 24.00 seara.

De asemenea tarabele vor fi inchiriate micilor producători,  în ordinea prezentării lor la faţa locului, nu a solicitărilor.

Noul regulament a fost aprobat doar de consilierii PSD şi PMP în timp ce opoziţia s-a abţinut de la vot. Consilierii liberali au propus mai multe amendamente din care doar două au fost aprobate de majoritate. Ei au cerut ca activitatea pieţelor să fie avizata de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar – Veterinară.
Consilierii liberali au contestat programul de aprovizionare propus de administratie şi au cerut ca acesta să fie extins pe tot parcursul zilei. De asemenea liberalii au cerut  ca în cele două pieţe să fie amenajate parcări pentru maşinile de aprovizionare şi sa fie stabilite trasee şi fluxuri de aprovizionare pentru fluidizarea traficului. Propunerile au fost respinse.

În replică viceprimarita Gabriela Nedelcu a explicat că că vor fi luate măsuri în zona Vale privind accesul maşinilor de aprovizionare şi interzicerea staţionarii lor în parcarea din faţă. De asemenea în zona Deal,  o parte din stradă Eugen Stamate ar urma să fie transformată în parcare.
În acelaşi context a fost criticată activitatea şefului Serviciului Administrarea Pieţelor iar unul dintre consilierii PNL i-a cerut demisia.
Cristian Menegon, spune că reacţia consilierilor din opoziţie a fost un atac la persoană, un spectacol pentru televiziuni în contextul în care în sedintele comisiilor de specialitate nu au fost făcute propuneri sau critici pe marginea regulamentului.

El susţine că o parte din amendamentele consilierilor din opozitie au fost făcute în interes personal pentru că au afaceri în pieţe.
Menţionăm că pentru fluidizarea traficului rutier în zona Pieţei Vale urmează să fie montate indicatoare de interzicere a staţionarii maşinilor de aprovizionare în parcare, înafara programului stabilit prin regulament.

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
nori împrăștiați
30.3 ° C
30.3 °
30.3 °
40%
4.7m/s
60%
S
33 °
D
26 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
31 °

Niciun articol afișat