Regulament respins din nou, legi expirate, probleme grave de comunicare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dezbateri aprinse în legislativul pășcănean privind regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului. Documentul a fost propus din nou spre aprobare dar a fost respins pe motiv că conține multe nereguli și prevederi legale expirate.

Viceprimarul, Cristian Rățoi a fost cel care a atras atenția asupra acestor probleme și au cerut consilierilor să nu voteze noul regulament decât după modificare.

În același context, BIT TV a solicitat completarea atribuțiilor Compartimentului Consiliere, Informare și Relații cu Societatea Civilă. Un jurnalist al postului de televiziune a solicitat angajarea unui purtător de cuvânt și organizarea distinctă a activității pentru relația cu presa, conform cerințelor prevederilor legale. De asemenea, BIT TV a solicitat ca Primăria să înființeze Telefonul Cetățeanului, unde pășcănenii să poată să adreseze întrebări și să obțină răspunsuri și a cerut clarificări în legatură cu modul de organizare a audiențelor atât de către primar, cât și de viceprimar și secretarul general al Primăriei.

Primarul a recunoscut că sunt probleme și cu regulamentul și în ceea ce privește comunicarea cu presă și cetățenii și a spus că vor fi făcute modificări.

Menționăm că în momentul de față activitatea purtătorului de cuvânt este preluată prin dispoziție de primar de consilierul edilului, Alexandru Dandu. El nu răspunde la telefon, nici la întrebările adresate pe mail de către jurnaliști.

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie moderată
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
74%
1.6m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
19 °

Niciun articol afișat