Regulamentul pentru conventiile individuale la apa, o noua incercare la sfarsitul lunii . Negocierile au fost amanate

 

Proiectul privind regulamentul în baza căruia ar urma să fie încheiate convenţiile individuale la apă şi canalizare, pentru păşcănenii de la bloc, va fi supus din nou aprobării Consiliului Local, în şedinţa ordinară de la sfârşitul acestei luni, nu în septembrie aşa cum a spus negociatorul Apa Vital, Gheorghe Vlasie. Anunţul a fost făcut astăzi de edilul municipiului prin intermediul purtătorului de cuvânt.

Proiectul care se va afla la mapa consilierilor va fi cel în formă iniţială, prezentata şi în luna mai. El nu va cuprinde amendamentele propuse de consilierii din opoziţie, aprobate în şedinţă din luna măi dar care nu au primit viză de nelegalitate. Primarul spune că regulamentul trebuie aprobat cât mai repede pentru că păşcănenii să poată încheia convenţii individuale. Asta însemna că negocierile deschise de reprezentantul Apa Vital cu toţi consilierii locali fie vor fi abandonate fie vor fi concluzionare până la şedinţa în plen de la sfârşitul lunii. Întâlnirea programată astăzi, a treia pe acesta temă, nu a mai avut loc.

Menţionăm că în baza regulamentului care asteapta să fie aprobat locatarii de la bloc vor putea încheia convenţii individuale în baza carera se va face facturarea individuală. Acolo unde sun asociaţii de proprietari convenţiile vor fi pe perioadă nedeterminată. Acolo unde contractele de furnizare sunt încheiate de reprezentanţi de scară convenţiile vor fi doar până la sfârşitul anului dar consilierii au cerut prelungirea termenului, pentru că locatarii să aibă timp să se asocieze. Se urmăreşte implementarea acestei soluţii pentru evitarea debranşării colective din cauza rau-platnicilor.

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
câțiva nori
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
69%
1.9m/s
0%
mie
20 °
J
19 °
vin
17 °
S
18 °
D
8 °

Niciun articol afișat