Regulile și calendarul pentru înscrierea în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2024-2025, în dezbatere

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică metodologia pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar, aceasta urmând să fie valabilă pentru anul școlar 2024- 2025. Pentru prima data, inspectoratele școlare vor avea posibilitatea redimensionării circumscripțiilor școlare. Numărul de străzi arondate fiecărei școli va putea fi modificat în funcție de numărul de copii pe care îi poate primi unitatea de învățământ.

Una dintre noutăţile aduse prin propunerea de metodologie elaborată de ministerul Educației este că inspectoratele şcolare vor putea decide asupra reconfigurării circumscripţiilor şcolare pentru a optimiza procesul de înscriere şi pentru a evita orice formă de segregare şcolară.

Conform documentului, ”inspectoratele şcolare, în baza analizei procesului de înscriere din anii anteriori, pot decide reconfigurarea circumscripţiilor şcolare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situaţia în care capacitatea unei unităţi de învăţământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripţia şcolară stabilită în anul şcolar anterior, precum şi în alte situaţii justificate, cum ar fi eliminarea segregării şcolare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidenţă”.

Mai mult, inspectoratele pot decide extinderea activităţii didactice, în situaţia unităţilor de învăţământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, în alte unităţi de învăţământ, care au spaţii disponibile, cu informarea părinților.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Expoziție de pictură „Alegorii cromatice” la Primăria Târgu Frumos. Expun elevi din Școlile Gimnaziale Brăești și Cristești

Miercuri, 03 iunie 2026, începând cu ora 14, Primăria Orașului Târgu Frumos, reprezentată de domnul Primar NECULAI ZUGRAVU, va găzdui evenimentul cultural, Expoziție de PICTURĂ ”ALEGORII CROMATICE”. Acest proiect ambițios pune în valoare printr-un limbaj vizual sensibil, creativitatea elevilor...

Tânăr găsit fără viață de către părinți, într-o zonă împădurită din comuna Heleșteni

Descoperire șocantă marți, 26 mai, în comuna Heleșteni. Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost găsit fără viață într-o zonă împădurită aflată în apropierea locuinței sale. Potrivit primele informații, părinții au sunat de urgență la 112 după...

Puține oferte pentru spațiile comericale din zona Vale

Șase spații comerciale libere din Piața Vale Pașcani, au fost scoase la licitație. Ședința a avut loc pe 25 mai a.c. la sediul Primăriei. Doar pentru trei dintre ele au fost primite oferte si doua unul a fost adjudecat,...

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, la Gala Aniversară OAMGMAMR Iași

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a participat la Gala Aniversară OAMGMAMR Iași, ce a avut loc pe 22 mai 2026, la Teatrul Național "Vasile Alecsandri". "Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, la Gala Aniversară OAMGMAMR Iași Vineri, 22 mai 2026, o delegație...

Cupa Respect la Deleni, pe 29 mai, de la ora 11:00. Fotbal, handbal, șah, ștafetă, alergare și concurs de desene pentru copii

Cupa Respect la Deleni, pe 29 mai, de la ora 11:00. Fotbal, handbal, șah, ștafetă, alergare și concurs de desene pentru copii

Programul activităților de Ziua Copilului, 1 iunie, la Pașcani

Programul activităților de Ziua Copilului, 1 iunie, la Pașcani. În centrul municipiului vor avea loc diferite activități pentru sărbătoriții zilei, ateliere și multe alte suprize.

Cupa Victor Mitrică la Tătăruși și Vânători. Adrian Neagă, Sorin Paraschiv și alte mari personalități ale fotbalului

Cupa Victor Mitrică la Tătăruși și Vânători. Adrian Neagă, Sorin Paraschiv și alte mari personalități ale fotbalului "DRAGI TATARUSENI, Cei care iubesc sportul și in special FOTBALUL,au ocazia unica să vadă in direct, la Baza sportiva Tatarusi, un meci demonstrativ...

Reguli noi pe autostradă. Poliția nu va mai putea trage șoferii pe banda de urgență decât în cazuri excepționale

Pe autostrăzi şi pe drumurile expres, controalele rutiere vor fi făcute, „de regulă”, în locuri sigure - precum parcări, spații de servicii, refugii amenajate sau bretele de ieșire -, și nu pe banda de urgență. Noul proiect de modificare a...

OMS avertizează că tot mai mulți șerpi veninoși s-ar putea apropia de marile orașe din cauza temperaturilor ridicate

Creșterea temperaturilor și extinderea activităților umane ar putea împinge tot mai multe specii de șerpi veninoși spre zone dens populate, inclusiv mari orașe, crescând riscul mușcăturilor la nivel global, avertizează un nou studiu coordonat de Organizația Mondială a Sănătății....

Banchetele școlare au devenit un lux. Părinții se plâng de costuri tot mai mari, iar ofertele includ cabine foto, cocktail bar și decoruri ca...

Absolvenții își doresc servicii cât mai spectaculoase pentru banchet. Prețurile ajung să depășească 1.000 de lei de persoană În urmă cu câțiva ani, banchetul școlar însemna o petrecere simplă între colegi, câteva ore de dans și fotografii care rămâneau amintire...
Paşcani
cer senin
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
50%
6.3m/s
1%
mar
28 °
mie
28 °
J
18 °
vin
17 °
S
19 °

Niciun articol afișat