Reluarea activității judecătorești: Ce măsuri de protecție se vor impune justițiabililor în instanțe din 15 mai

Ministerul Justiției a elaborat un ghid pentru instanțe și parchete privitor la implementarea unor măsuri de igienă din 15 mai, odată cu ieșirea din starea de urgență și reluarea activităților ce țin de instituții precum cele menționate anterior. Chiar dacă ghidul este adresat instanțelor și parchetelor, el oferă informații relevante și pentru justițiabili, atât în ceea ce privește măsurile de protecție pe care le-ar putea lua ei înșiși, cât și în ceea ce privește măsurile de igienă la care s-ar putea aștepta.

Recomandările au fost publicate recent pe site-ul Ministerului Justiției și din ele poate fi extrasă o serie de sfaturi practice de care inclusiv justițiabilii care intră în sediile instanțelor sau ale parchetelor pot ține cont. 

Măsuri de igienă și de distanțare

1. Folosirea de echipament de protecție, cum sunt mănușile și măștile. Instanțele și parchetele chiar ar putea dispune folosirea obligatorie a asemenea echipamente.

2. Păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5 m față de alte persoane. Această recomandare vizează atât interacțiunea cu membrii organelor judiciare, de exemplu, cât și cu alte persoane care ar putea intra în sediile instanțelor și ale parchetelor.

3. Dacă este necesar contactul între două persoane, să nu fie depășit un interval de 15 minute.

4. Desfășurarea activității în intervale orare diferite, inclusiv sâmbăta. Aici, probabil, justițiabilii nu au atât de mult control, totul ținând, mai degrabă, de felul de gestionare a activității.

5. Limitarea accesului publicului în sălile de judecată (fără să fie afectat caracterul public al ședințelor). Aici și justițiabilii ar putea contribui, urmărind să intre în sala de judecată doar dacă este necesar pentru aceștia.

CONTINUARE PE AVOCATNET.RO

PULSUL ZILEI

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...

Program național pentru tinerii care nu muncesc și nu studiază. Guvernul vrea să-i readucă în școli și pe piața muncii

Guvernul vrea să lanseze un program național prin care tinerii care nu urmează cursuri și nu au un loc de muncă să fie sprijiniți să revină în educație, să învețe o meserie și să se angajeze. Inițiativa face parte...

Un fost profesor se judecă cu școala la care a predat din cauza zgomotului pe care-l fac elevii. „Oricine dorește poate intra în curtea...

Un fost profesor se judecă cu școala la care a predat. Locuiește gard în gard cu școala și susține că larma constantă l-a dus la capătul răbdării. S-ar fi îmbolnăvit de ulcer și aritmie cardiacă, iar demersurile făcute încă...

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.4 ° C
12.4 °
12.4 °
93%
3.5m/s
100%
vin
22 °
S
9 °
D
7 °
lun
10 °
mar
13 °

Niciun articol afișat