Comunicat de presa: Constatăm cu surprindere ca liderul PMP Paşcani, reprezentantul local al fostului preşedinte Traian Băsescu, cel care şi-a bătut joc de o ţară întreagă timp de 10 ani de zile prin taiarea pensiilor şi salariilor, face apel la responsabilitate, moralitate şi decenţă. Ne solicită retragerea preşedintelui PSD, Dumitru Pantazi de pe lista de candidaţi pe motiv că, în viitor, ar putea fi condamnat pentru acte de corupţie.
Îi amintim domnului Sorin Olaru că dreptul de a alege şi de a fi ales este fundamental şi garantat de Constituţie, iar o eventuală vinovăţie o stabileşte instanţa de judecată, nu candidatul PMP, pe baza probelor, nu a „suspiciunilor rezonabile”. Dumitru Pantazi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, nu de condamnat. În cazul în care va fi găsit vinovat, ceea ce este puţin probabil, vor fi respectate etapele democratice prevăzute de lege.
Nu acceptăm sfaturi şi lecţii de bune practici de democraţie de la cei care au călcat în picioare drepturile romanilor şi statul de drept. Reflexele politice ale domnului Sorin Olariu se înscriu perfect în acţiunile dictatoriale ale fostul preşedinte, cel care la rândul lui este cercetat sau urmărit penal în numeroase dosare de corupţie.
BIROUL DE PRESA
FOTO: Gabriela Nedelcu, purtator de cuvant al PSD Pascani

