Resfințirea Bisericii Sfânta Treime din Miroslovești a reunit întreaga comunitate în credință și tradiție – FOTO/VIDEO

Duminică, 18 august 2024, comunitatea din Miroslovești a trăit un moment de înaltă spiritualitate și emoție cu ocazia resfințirii Bisericii Sfânta Treime. Evenimentul a fost marcat printr-o serie de momente religioase solemne, care i-a  adus împreună atât pe cei tineri, cât și pe cei vârstnici, sub semnul credinței și al tradiției.

Ceremonia de resfințire a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, condus de PS Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a binecuvântat lăcașul de cult renovat și au oferit credincioșilor binecuvântarea divină.

A debutat cu ritualul înconjurului bisericii cu cele trei popasuri marcate tot de trei lecturi evanghelice, în care se sfințesc zidurile lăcașului de cult.

După ce a fost înconjurată biserica, episcopul-vicar s-a așezat în genunchi  înaintea uşilor de la intrarea în lăcaș și a bătut cu crucea în ele, rostind: „ridicaţi voi porţile… ca să intre Împăratul Slavei”.

Soborul de preoți, dar și o parte din credincioși au intrat în interiorul bisericii unde a avut loc sfinţirii altarului şi a Sfintei Mese, la care au asistat şi oficialităţi locale și județene. Toţi au trăit cu evlavie întreaga procesiune, având în centrul ei aşezarea în piciorul Sfintei Mese a hrisovului de sfinţire.

După aşezarea sigiliului arhieresc şi înveşmântarea Sfintei Mese, a urmat sfinţirea bisericii în interior, tot cu apă sfinţită şi cu Sfântul şi Marele Mir.

Sărbătoarea a continuat cu o slujbă ce a avut loc pe scena amenajată spre biserica de lemn, monument istoric.      

Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse la lucrările de consolidare a sfântului locaș, părintele paroh, Liviu Siminciuc, a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de refacere a bisericii, ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie, potrivit Arhiepiscopiei Iașilor.

O ocazie deosebită pentru credincioși și unică pentru femei a fost posibilitatea de a trece și a se închina la Sfântul Altar.

La final, toți cei prezenți au primit din partea localnicilor, dar și a organizatorilor, porții de mâncare.

Biserica Sfânta Treime, simbol al credinței și al identității locale, a fost supusă unor lucrări ample de renovare, creând astfel o punte între trecutul istoric al bisericii și viitorul său în comunitate.

Restaurarea s-a desfășurat cu sprijinul comunității, al autorităților locale și al mai multor sponsori.

De precizat este faptul că biserica din Miroslovești are 103 ani de la prima sfințire.

 

 

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
13 ° C
13 °
13 °
85%
4.3m/s
31%
lun
15 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat