Restricții impuse participanților la pelerinajul Sf. Parascheva de la Iasi

La câteva ore după anunţul facut de primul-ministru Florin Citu in legatura cu pelerinajul Sf.Parascheva ce va avea loc in acest an la Iasi, organizatorii celei mai mari sărbători religioase din România au stabilit şi primele reguli. Masca devine obligatorie în curtea Mitropoliei şi pelerinii nu au voie să atingă moaştele cu obiecte voluminoase.

Iar cine vrea să asculte slujba religioasă din interiorul Catedralei va trebui să prezinte un certificat de vaccinare. Însă, pentru că mulţi vor să evite aglomeraţia au început deja să vină mai devreme la racla cu sfintele moaşte.

Cel mai probabil, spun preoţii, sărbătoarea laică va începe oficial peste o săptămână, pe data de 8 octombrie, tocmai pentru a fi evitată aglomeraţia din ziua de hram.

Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor: ”În timp util, cu siguranţă vom anunţa ziua în care racla va fi scoasă, afară, pe esplanadă, şi va fi aşezată în baldachinul amenajat aici, în curte. Tot mai mulţi credinioși vin la Catedrala Mitropolitană ca la o farmacie pentru suflet”.

Pentru că Iaşiul este în scenariul roşu, au fost anulate mai multe târguri şi festivităţi, organizate anual, în preajma hramului Sfânta Parascheva. Iar celebra masă a pelerinului, când oamenii primeau sarmale, apă, suc şi fructe nu se va mai întinde la Cantina Socială.

Voluntarii vor împărţi credincioşilor doar caserole cu mâncare, imediat după ce slujba va lua sfârşit. Primăria va trebui să ia măsuri speciale de protecţie sanitară.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului: ”Să încercăm să creem cât mai multe culoare de ordine, cu distanţare la fiecare dintre ele, să contribuim cu cumpărarea de materiale dezinfectante, măşti şi cât mai mulţi voluntari care să ne sprijine ca lumea să nu se aglomereze. Nu există restricţii din punct de vedere al apartenenţei la o localitate sau alta”.

Accesul în zona Mitropoliei va fi permis oricui. Însă, în incitanta Catedralei vor putea intra doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ valabil, sau fac dovada că au trecut prin boală.

 

sursa Știrea de Iași 

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
2.1m/s
32%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat