Rezultate Bacalaureat sesiune de toamnă. Vezi ce notă ai luat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sfarsit de emotii pentru absolventii claselor a XII a care au sustinut Bacalaureatul in sesiunea de toamna. Astazi pe site edu.ro au fost afisate primele rezultate, din cei peste 100 de elevi inscrisi doar jumatate au promovat examenul.

Astazi pana la orele 20.00 cei nemultumiti pot depune contestatii, urmand ca rezultatele finale sa fie afisate pe 1 septembrie.

Vezi notele pe institutiile de invatamant din Pascani:

Colegiul National ”M. Sadoveanu”
Liceul Teoretic ”M. Costin”
Colegiul Tehnic ”CF Unirea”
Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc”
Liceul Economic ”N. Iorga”

Reamintim ca singurul Centru de Examinare din apropierea municipiului Pascani a fost la Targu Frumos.

Înainte de depunerea contestaţiilor, procentajul de promovabilitate la nivelul judeţului Iaşi este de 31.95%, al treilea la nivel naţional, însă cu 2.20% mai mic faţă de etapa similară a anului 2015. Dintre candidaţii admişi, 34.37% reprezintă absolvenţi ai seriei curente, 26.32% provenind din seriile anterioare. Media naţională de promovare pentru sesiunea august-septembrie este de 24.1%.

La nivelul disciplinelor de examen, s-a înregistrat un procentaj de 82.48% promovabilitate la Limba română şi de 68.93% la Matematică. În judeţul Iaşi, au fost înscrişi 1262 de candidaţi dintre care 1011 au fost prezenţi. Din totalul celor 323 de elevi care au promovat examenul, 268 au obţinut medii între 6.00-6.99, 49 s-au încadrat în intervalul 7.00-7.99, iar 6 candidaţi au promovat examenul cu medii cuprinse între 8.00 şi 8.99. Din totalul celor 686 de candidaţi respinşi, 217 au obţinut medii între 5.00 şi 5.99.

„Rezultatele parţiale, înainte de etapa contestaţiilor pentru sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat sunt, aşa cum estimam, modeste, dar încurajatoare faţă de o estimare iniţială de sub 30%. Putem avea în vedere o uşoară creştere a cifrei de promovabilitate, provenind din zona celor 217 de candidaţi care au obţinut medii cuprinse între 5.00-5.99. Dincolo de dificultăţile inerente ale absolvenţilor care au susţinut examenul de Bacalaureat, apreciem efortul şi dorinţa de a finaliza studiile liceale cu acest examen, concretizate prin poziţionarea judeţului nostru pe locul al treilea în ierarhia naţională,” a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

PULSUL ZILEI

Subiecte grele, unele cu repetiție. Consilierii pașcăneni, convocați pe 30 septembrie

Legislativul local este convocat în ședință ordinară pe 30 septembrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 17 proiecte de hotărâre. Ședința va începe cu două rectificări bugetare, la Spitalul de Urgență Pașcani și la Primărie, aprobarea...

CSM Pașcani, ciuruită cu șapte goluri la Putna! Directorul „s-a ascuns”, antrenorii nu își dau demisia!

Echipa de fotbal CSM Pașcani a pierdut un nou meci. Al cincilea din acest sezon, în deplasare la Putna. De această dată cu scorul de 7 - 2, după 1-1 la pauză. Unul dintre antrenorii echipei, Cătălin Damian, spune...

Primarul Pașcaniului, despre săpunul și hârtia igienică de la o grădiniță

Dacă aveți copii la școală sau grădiniță, iar cadrele didactice vă solicită bani pentru săpun și hârtie igienică, ar trebui să nu achitați niciun leu. Este sfatul primarului Pașcaniului, Marius Pintilie. În prima sa postare după o săptămână de...

„Educația nu se repară la croitorie”. Elevii sunt chemați să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie. Protest față de uniforma obligatorie

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, în semn de protest față de proiectul privind uniforma școlară obligatorie. Organizația reclamă că elevii nu au fost...

Polițiștii i-au învățat pe seniori cum să se ferească de fraudele de pe internet. Întâlnire la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani 

După ce au învățat să folosească telefonul, aplicațiile și internetul, seniorii din Pașcani au trecut la o altă lecție importantă: cum să se ferească de cei care încearcă să-i înșele în mediul online sau prin telefon. Joi, 24 septembrie, în...

Noi reguli pentru alocațiile și indemnizațiile acordate copiilor și tinerilor. Ce modificări anunță ANPIS

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță noi reguli privind alocația de plasament și drepturile bănești acordate copiilor și tinerilor. Modificările privesc continuarea măsurii de protecție după majorat, acordarea indemnizației celor care studiază sau lucrează și menținerea...

Pensiile se pot verifica online. Ce servicii sunt deja disponibile în noul sistem CNPP

Noul portal al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) este deja funcțional, iar persoanele asigurate și pensionarii își pot verifica online o serie de informații din sistemul public de pensii. Prin contul din Spațiul Privat Virtual pot fi consultatestagiile...

Somații la blocuri pentru schimbarea contoarelor de apă

ApaVital a început să îi someze pe pășcănenii care locuiesc la bloc să schimbe contoarele de apă de pe casa scărilor. Este vorba mai ales de cei care au încheiate contracte individuale cu operatorul regional de apă și canalizare,...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU – 24 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU - 24 SEPTEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul aleșilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=MJXsh3zbYQ4

Licitație pentru aparatură medicală de 3,7 milioane de lei la Spitalul de Urgență Pașcani – DOC

Primăria Pașcani a lansat licitația pentru furnizarea echipamentelor medicale necesare cabinetelor și spațiilor medicale amenajate în noul ambulatoriu - licitația de pe SEAP poate fi văzută AICI. Valoarea estimată a achiziției este de 3,68 milioane de lei, fără TVA,...
Paşcani
cer fragmentat
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
62%
2.7m/s
0%
J
12 °
vin
17 °
S
19 °
D
20 °
lun
18 °

Niciun articol afișat