România, singura din UE în care participarea la cursuri online a scăzut în pandemie. Cine conduce clasamentul european

Pandemia le-a oferit multora posibilitatea și timpul necesar să învețe ceva nou prin intermediul internetului, însă românii s-au ferit pe cât au putut de a face asta.

Pandemia ne-a schimbat o mulțime de obiceiuri încă de la debutul abrupt al măsurilor de carantină, din primăvara lui 2020. Sigur, n-a fost inventată apa caldă în cazul acestor noi obiceiuri, deoarece munca de acasă sau cursurile online au existat și înainte de momentul de acum doi ani, însă nu erau uzitate de către publicul larg.

După martie 2020, însă, lucrătorii ”neesențiali”, cei care puteau să-și desfășoare activitatea și de la distanță, s-au mutat în sufrageria de acasă și au continuat lucrul astfel. La fel s-a întâmplat și cu elevii și studenții, care au fost nevoiți să se mute în online pentru a continua procesul de învățare. Dacă la serviciu e mai ușor, la școală s-a dovedit a fi mult mai dificil de a ține pasul cu ce se întâmplă. De la locul de muncă primești măcar laptopul de lucru pe care să te descurci, însă de la școală primești… nimic.

Dincolo de munca de acasă și de școala online, oamenii s-au orientat și către posibilitățile de a deveni mai buni, de a învăța ceva nou pentru ei înșiși, un ”skill”, o aptitudine care să-i ajute într-un hobby sau poate chiar la locul de muncă. Sunt mii și mii de cursuri online pe care le poți urma dacă dorești să afli ceva nou de la un profesionist, unele sunt gratuite, iar altele costă. Poate că la unele primești la final o diplomă sau un certificat de participare, dar pentru că știm că ”diploma nu cântă”, sau cel puțin că n-ar trebui, mai important e cu ce rămâi tu la finalul cursului.

sursa fanatik

PULSUL ZILEI

Deputatul PNL, Sorin Năcuță: România se confruntă astăzi cu o realitate pe care nu o putem ignora: peste 2.500 de comunități locale, nu reușesc...

Deputatul PNL, Sorin Năcuță: Am transmis astăzi, în Camera Deputaților, mesajul primarilor liberali din județul Iași, privind situația dificilă în care se află multe administrații locale: ,, Stimați colegi, D-le Prim-ministru, România se confruntă astăzi cu o realitate pe care nu o putem ignora:...

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Singura cale sustenabilă de a crește veniturile populației este prin investiții solide și dezvoltare economică

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Experiențele trecutului ne-au arătat unde duc promisiunile fără acoperire: inflație ridicată, dobânzi mari și facturi mai mari pentru toți românii. Singura cale sustenabilă de a crește veniturile populației este prin investiții solide și dezvoltare economică. Bugetul...

Copiii supraponderali și obezi devin o problemă în România. Medicii constată cum complicațiile adulților apar la cei mici

Potrivit Atlasului Mondial al Obezității, pentru prima dată în istorie, numărul copiilor supraponderali şi obezi este mai mare decât cel al subnutriţilor. Aceleaşi statistici arată că 4 milioane de români au probleme cu greutatea, iar fenomenul afectează, tot mai mulți...

Val de viroze din cauza diferenţelor mari de temperatură. Cum ne putem ajuta sistemul imunitar

Primavara pe care am aşteptat-o cu atât de mult drag, ne aduce şi un cadou mai puţin plăcut - virozele respiratorii. Variaţiile de temperatură, dar şi sistemul imunitar slăbit de după iarna lungă şi grea, ne fac mai vulnerabili în...

Lotul A8 Tg Frumos – Lețcani: instanța respinge plângerea Makyol și deblochează evaluarea ofertelor

Curtea de Apel București (CAB) a respins plângerea depusă de turcii de la Makyol la licitația privind construirea segmentului Târgu Frumos – Lețcani, parte din sectorul ieșean al autostrăzii A8. Litigiul datează din noiembrie 2025, cu o decizie parțial în favoarea...

Studenții pot primi burse europene în valoare de 925 de lei. Se așteaptă demersurile din partea universităților

În contextul reducerii fondului național de burse, 39.300 de studenți ar urma să beneficieze de sprijin financiar din fonduri europene, în urma unor demersuri inițiate de vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță. Potrivit informațiilor transmise public, măsura vine după diminuarea bugetului...

Sute de profesori din Iași vor primi post sau completare de normă în alte școli din toamnă. Cauza: mai puțini elevi și noile planuri-cadru

Scăderea numărului de elevi de clasa a VIII-a, aplicarea noilor planuri-cadru pentru clasa a IX-a și creșterea numărului de elevi la clasă au lăsat fără normă completă 201 cadre didactice din județul Iași, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași,...

Ucrainean condamnat la muncă la Iași, după ce beat fiind a fugit cu dubița de Poliția care-l urmărea pe Europeană. Omul e în Ucraina,...

Un ucrainean a fost obligat să muncească în folosul comunității în România, deși acesta nu-și poate părăsi țara din cauza războiului. Măsura a fost dispusă de judecătorii care l-au condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, infracțiune comisă...

„Mama doarme. Are spumițe la gură”. Cum și-a dat seama soțul, aflat în Germania, că ceva nu e în regulă acasă? Era însă prea...

Rețelele de socializare au fost inundate de mesaje de condoleanțe pentru tânăra de 26 de ani din localitatea Bârlești, comuna Erbiceni, care s-a stins din viață ieri, în somn, în timp ce fetița ei de 7 ani credea că...

Tichetele sociale de Paște și Crăciun nu sunt cadouri electorale! PSD-ul insistă, primarul Pintilie refuză. Alte primării au grijă de cei cu venituri mici

Organizația PSD Pașcani insistă ca persoanele cu probleme sociale să primească tichete alimentare de Paști și Crăciun. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost respins deja, dar inițiatorii au revenit cu un alt proiect care ar urma...
Paşcani
cer fragmentat
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
58 %
7.3kmh
68 %
J
11 °
vin
9 °
S
9 °
D
10 °
lun
11 °

Niciun articol afișat