Românii vor putea călători fără vize în SUA

Românii vor putea merge în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei. Intrarea României în programul Visa Waiver, începând cu acest an, va fi marcată de secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și de ambasadorul român Andrei Muraru, printr-un eveniment care va avea loc vineri, 10 ianuarie, la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ din Washington.

Tot vineri va fi făcut și anunțul cu privire la data exactă de la care românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru SUA, se arată pe hotnews.ro.

Prin aderarea la programul Visa Waiver, românii nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce va face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite cu o durată de până la 90 de zile. Costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari americani.

 

“Evenimentul de vineri este punctul culminant şi rezultatul final al anilor de muncă asiduă a oficialilor români și americani. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate. România își consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. Vor exista beneficii importante – românii vor putea călători mai ușor, impulsionând astfel comerțul si investițiile, şi încurajând turismul şi contactele directe. Având in vedere cerințele stricte pe care le-a avut de îndeplinit, ca orice alt stat admis în program, Romania devine o țară mai sigură, care își coordonează mai strâns securitatea cu Statele Unite“ a declarat Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.

 

Urmare a deciziei Guvernului federal al SUA, România devine astfel al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.

Programul Visa Waiver este un parteneriat de securitate între Statele Unite și țările desemnate, care permite cetățenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri.

Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului și a infracționalității transfrontaliere, inclusiv a migrației ilegale, care necesită un schimb permanent de informații cu țările participante, sprijinind în același timp comerțul si călătoriile în scop turistic sau de afaceri. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat.

 

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
19.2 ° C
19.2 °
19.2 °
45%
0.4m/s
0%
D
22 °
lun
22 °
mar
20 °
mie
22 °
J
23 °

Niciun articol afișat