ROMPAK afectată de întreruperile de furnizare a apei de la Pașcani

Avariile de pe rețeaua de aducțiune și întreruperile succesive de furnizare a apei din ultima perioadă la Pașcani au afectat nu doar populația ci și mediul economic. Cel mai mare consumator de apă din municipiu, producătorul de drojdie ROMPAK Pașcani, a transmis o adresă Primăriei dar și operatorului de apă prin care atrage atenția că a avut de suferit pierderi importante de producție în urma întreruperile de furnizare a apei din luna august.

Precizările au fost făcute de către reprezentanții Primăriei în cadrul unei conferințe de presă. ROMPAK a solicitat intervenția administrației locale în regim de urgență pentru rezolvarea acestei probleme. Primarul a spus că singura soluție este realizarea unei noi aducțiuni de apă, de această dată din Siret și că lucrările vor fi făcute pe parcursul anului viitor.

ROMPAK consumă peste 700 de mii de metri cubi de apă potabilă pe an, adică peste o treime din cantitatea totală de apă facturată de operatorul județean în municipiul Pașcani – 1,8 milioane de metri cubi de apă pe an.

Societatea are și rezervoare de inmagazinare dar cel mai probabil cantitățile stocate nu au fost suficiente pentru a asigura necesarul procesului de producție în cele trei zile de avarii din luna august.

De asemenea, ROMPAK este în plin proces de modernizare a capacităților de producție și va avea nevoie de mai multă apă după finalizarea lucrărilor, iar operatorul județean s-a angajat că va asigura necesarul estimat de societate.

O altă unitate de producție alimentară, KOSAROM, nu a fost afectat de avarii, rezervele de apă fiind suficiente pentru continuarea activității.

Menționăm că APAVITAL nu are în vedere captarea altor surse de apă din municipiul Pașcani, în afara celei din Siret. Până acum a fost analizată și varianta refolosirii puțurilor din sursa Hăznășeni – Sodomeni cu apă potabilă, dar puternic calcaroasă, dar ideea a fost abandonată. De asemenea, APAVITAL neagă că ar fi interesată să capteze izvorul de apă de lângă sediul Poliției Municipală, informație apărută pe rețelele de socializare.

PULSUL ZILEI

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat