Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO și în Patrimoniul mondial în pericol: ”Nu exclude continuarea exploatării în viitor”

Peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, a anunţat marţi preşedintele Comitetului, Tian Xuejun.

Acest sit din Carpaţii Occidentali adăposteşte ”un ansamblu excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, ”cel mai important şi mai vast cunoscut”, a subliniat Icomos, organismul consultativ al agenţiei ONU care a recomandat clasarea sa, potrivit news.ro.

Adrian Cioroianu, delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO, a precizat pe Facebook: „În Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roşia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegaţia pe care am condus-o) în ianuarie 2017 şi, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) şi nu de întreaga zonă Roşia Montană”.

De asemenea, istoricul a subliniat că înscrierea pe lista Patrimoniul Mondial NU EXCLUDE continuarea exploatării în zonă, cândva, în viitor, de către firme româneşti sau în parteneriate. În istoria recentă a UNESCO au fost cazuri de state care au decis modificarea/exploatarea unor situri, drept care ele au fost retrase de pe lista Patrimoniului Mondial.

Includerea minelor de aur în Patrimoniul Mondial de UNESCO este o decizie care ar putea ”îngropa” proiectul controversat de exploatare în zonă. În acest sens, locuitorii sunt divizaţi: o parte apără această comoară, în timp ce alţii cred doar că extracţia ar salva zona.

Cum a început scandalul Roșia Montană

Sămânţa discordiei a fost plantată în anii 1990, atunci când compania canadiană Gabriel Resources s-a instalat în comună cu scopul de a extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de argint distrugând patru munţi masivi, inclusiv cu majoritatea rămăşiţelor romane.

Prin intemediul filialei sale Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), din care statul român deţine 20%, această societate prevedea folosirea a 12.000 de tone de cianuri pe an, un risc suplimentar pentru mediul înconjurător, potrivit experţilor.

Denunţând o ”expropriere”, Gabriel Resources a sesizat în 2015 instanţa internaţională a Băncii Mondiale (Cirdi) de la Washington şi a reclamat 4,4 miliarde de dolari compensaţie României, pe baza unei estimări datând din 2011, în contextul în care cota sa a era de 7,4 dolari canadieni, faţă de 0,3 astăzi.

Cumpărate cu sume importante care i-au făcut pe proprietari să părăsească comuna, casele cu porţi din lemn sculptate riscă să se prăbuşească în aşteptarea renovării. Înainte de preluarea puterii în România de comunişti în 1946, străzile din Roşia Montană găzduiau un cazinou şi birouri de bancă unde căutătorii de aur încă îşi vindeau pepitele.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat