Bătaie la şcoală. Un copil a leşinat după loviturile primite

Joaca între elevi s-a terminat la spital pentru unul dintre ei. Este vorba despre câţiva copii de la o şcoală din centrul Pașcaniului. Incidentul s-a petrecut marţi după amiază, în timpul pauzei dintre cursuri. Conducerea unităţii de învăţământ a luat măsuri, la şcoală fiind chemaţi părinţii şi poliţiştii de la proximitate.

Un băieţel în vârstă de 12 ani a ajuns la spital cu mai multe contuzii, la coloana şi cap, provenite în urma unei agresiuni. Copilul, elev în clasa a VI a la Şcoala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Paşcani ar fi intervenit între doi colegi de a lui care se jucau şi de aici a pornit bătaia, conform celor spuse de directorul unităţii de învăţământ, profesorul Daniela Simion.

După ce a fost consultat de către personalul medical din Paşcani, a fost trimis şi la Iaşi, la Neurochirurgie pentru investigaţii amănunţite. Acum, băiatul se află la domiciliu pentru supraveghere.

Cazul a ieşit la iveală pentru că a fost publicat un mesaj de către mătuşa elevului agresat pe o reţea de socializare. „Eşti din Paşcani dacă… ai 12 ani, mergi la şcoalăa 3, un coleg te bate, te strânge de gât, leşini, vomiți (simptome de o posibilă comoţie cerebrală) şi vine gardianul şi te duce la spital, fără să anunţe salvarea, iar conducerea şcolii te cheamă şi-ţi spune: copilul tău e la spital mergi şi vezi ce e cu el… în ce ţară trăiţi oameni buni?! Părinţii bătăuşului au fost chemaţi să vină mâine dimineaţă, 4 noiembrie, dar de ce nu acum? Mai ales că nu e prima dată că îl bate pe acest copil… poate are nevoie de o reeducare având în vedere că nu reuşeşte să socializeze? Şi gardianul care nu are nici o pregătire medicală, nu are nici un drept să pună mâna pe copil să-l ducă la spital riscând să agraveze situaţia… Păcat de copii şi păcat de numele pe care l-a avut cândva şcoala 3…”

Utilizatorii reţelei de socializare nu au întârziat să comenteze la postare şi să se arate revoltaţi de incidentele care se petrec în şcoli, în ultima perioada şi să dea vină pe sistem, pe educaţia primită de acasă.

În şcoală s-a deschis o anchetă, iar conducerea a anunţat familiile celor doi elevi implicaţi în incident, dar şi poliţiştii, imediat după cele întâmplate. Psihologul şcolii va avea ore de consiliere în clasa respectivă, aceasta fiind una dintre măsurile luate de conducere.

Amintim că în ultima perioadă, la aproape toate şcolile din Paşcani au avut loc incidente mai mult sau mai puţin grave, iar poliţiştii de la Proximitate din oraş desfăşoară campanii de prevenire.

Vezi materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

PULSUL ZILEI

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...

Spitalul CF Pașcani va fi preluat de administrația locală. Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Spitalul CF din municipiul Pașcani ar urma să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în cadrul conferinței săptămânale de presă, cel care acum doi ani de zile...

PSD PAȘCANI: Sălile de jocuri de noroc trebuie interzise la Pașcani!

  „Pașcaniul nu este un oraș al jocurilor de noroc și nu ar trebui să devină unul, așa cum își dorește primarul Marius Pintilie.” Acesta este mesajul transmis pe rețelele de socializare de PSD Pașcani, în urma unei consultări cu...

Șofer prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești

Un șofer în vârstă de 28 de ani a fost prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești. IPJ Iași: "Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui...

Tentativă de viol într-o sală de jocuri de noroc din Pașcani

IPJ IAȘI: Poliția Municipiului Pașcani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol. În fapt, la data de 26 martie...

OUG pentru carburanți a fost publicată în Monitorul Oficial. „Se declară situație de criză”

Guvernul României a declarat oficial situație de criză pe piața combustibililor până la 30 iunie 2026, potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicate joi seară în Monitorul Oficial. Criză pe piața țițeiului până pe 30 iunie 2026 Măsura este menită să...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.4 °
7.4 °
79 %
1.9kmh
100 %
S
13 °
D
10 °
lun
11 °
mar
7 °
mie
9 °

Niciun articol afișat