Ruginoasa: Poliţist cu multiple personalităţi: infractor, victimă şi anchetator

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un subofiţer de la Postul de Poliţie Ruginoasa a fost trimis în judecată pentru că a falsificat declaraţiile victimelor şi învinuiţilor din două dosare.
Poliţistul Ionuţ Toma a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pe 24 septembrie, de fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Subofiţerul ar fi inventat declaraţiile victimelor şi învinuiţilor pentru a finaliza mai repede două dosare penale.
„În două dosare repartizate spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în loc să desfăşoare activităţi investigative la care era obligat potrivit legii, a plăsmuit declaraţiile, pe care le-a atribuit în fals unor persoane cu calitate judiciară în cauze, finalizând anchetele cu propunere de neîncepere a urmăririi penale”, a precizat Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2008, Petronela C. din Ruginoasa a reclamat la Postul de Poliţie din comună o faptă de distrugere. Însă, în loc să audieze martori şi să găsească făptaşul, Toma a redactat în fals o declaraţie a victimei în care preciza că îşi retrage plângerea. Mai mult, susţin procurorii, subofiţerul ar fi inventat şi o declaraţie a principalului suspect, în care menţiona că bărbatul recunoaşte faptele.
În octombrie 2008, soţul femeii ar fi depus o plângere pentru distrugere şi lovire împotriva a patru persoane. Din nou, spun procurorii, subofiţerul Ionuţ Toma ar fi scris o declaraţie a unui suspect, dar şi una prin care partea vătămată îşi retrăgea plângerea.
Continuare pe Adevarul.ro

PULSUL ZILEI

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Blestemul PNL. Marea infrastructură rutieră, blocată pe un segment vital din județul Iași. Liberalii nu dau semne că rezolvă

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Blestemul PNL. Marea infrastructură rutieră, blocată pe un segment vital din județul Iași. Liberalii nu dau semne că rezolvă Tronsonul Tg. Frumos – Lețcani, adică 28 de kilometri din Autostrada „Unirii” (A8: Ungheni – Iași – Tg....

Când rămâi fără permis pentru neacordarea priorității. În ce situații se suspendă dreptul de a conduce pentru 60 sau 90 de zile

Neacordarea priorității poate lăsa un șofer fără dreptul de a conduce chiar dacă nu se produce un accident. Codul rutier prevede suspendarea permisului pentru 60 de zile dacă nu acordă trecerea unui vehicul care are prioritate sau unui pieton...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. UE analizează renunțarea la schimbarea ceasurilor: Ce urmărește cel mai recent studiu

România va trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute. Regula rămâne în vigoare, deși Parlamentul European a votat în 2019 pentru eliminarea schimbării...

Catalogul electronic devine obligatoriu de anul viitor în toate școlile: „Poți să pui note, situații. Părintele află în timp real”

Peste un an, catalogul electronic devine obligatoriu în toate școlile din România. Cele care își permit folosesc aplicații dezvoltate de firme private. Platforma publică, care va susține toate informațiile despre situația școlară a elevilor este în întârziere. Ministerul Educației...

Cele mai populare nume de copii în România. Schimbările din ultimii 20 de ani, cu surprizele recente de origine biblică

Andrei este cel mai întâlnit nume de băiat în rândul copiilor născuți în ultimii 20 de ani, iar Maria conduce clasamentul la fete.  Numele clasice rămân preferatele românilor, chiar dacă în ultimii ani au apărut multe inspirate din alte țări....

Iată cine sunt victimele accidentului de la Brătești. Un tânăr de 21 de ani, mama și sora lui de 8 ani s-au stins

Au apărut noi informații despre victimele accidentului cumplit produs miercuri, 23 septembrie, pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în comuna Stolniceni-Prăjescu, scrie ziaruldeinteres.ro. La volanul BMW-ului se afla Vlad Petrache, un tânăr de 21 de ani din Miroslovești. Acesta...

Benzina și motorina, la prețuri record. Ar putea urma falimente în serie și concedieri

Şi încă o lovitură în buzunar! Benzina şi motorina au ajuns la un maxim istoric. Benzina a trecut de 10 lei, iar motorina se apropie de 11. Asta înseamnă că şoferii din România plătesc zilnic 71 de milioane de...

Trei autospeciale noi pentru Jandarmeria Iași, printr-un proiect european

Jandarmeria Iași își consolidează capacitatea de intervenție și protecție prin achiziționarea a trei autospeciale de 8+1 locuri, cumpărate în cadrul proiectului european CQB GUARD, cod ROMD00133. Noile autovehicule au intrat în dotarea instituției și vor fi utilizate, în principal, pentru...

Programul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva 2026

Iașul se pregătește din nou să devină loc de pelerinaj pentru sute de mii de oameni. În fiecare toamnă, credincioși din toate colțurile țării, dar și din străinătate, vin aici pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva,...

Al doilea accident în aceeași zi la Brătești, județul Iași! Mașină proiectată în aer după o manevră de evitare

Momente de panică, miercuri, în localitatea Brătești, comuna Stolniceni-Prăjescu, unde un accident rutier s-a produs după ce un VW Tiguan ar fi ajuns în aer, în urma unei manevre de evitare a unei alte mașini. Mașina mergea dinspre Miroslovești...
Paşcani
câțiva nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
71%
3.1m/s
0%
J
16 °
vin
17 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat