Ziua Comunei Miroslovești revine în Duminica Rusaliilor! Pe 31 mai 2026, de la ora 16:00, în Parcul Hațaș Grui, localnicii și nu numai sunt invitați la spectacol.
Pe scena evenimentului vor urca nume îndrăgite ale muzicii populare românești, cap de afiș fiind binecunoscuta interpretă Margareta Clipa. Din program mai fac parte Ștefan Tîrdea, Ilie Caraș, Ioana Filip, Ana Maria Baltariu, Sara Avăsicii, Asia Tacu, Maria Tucan, precum și Antonia și Sofia Manoila.
Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, una dintre cele mai apreciate orchestre de muzică populară din România. Evenimentul va fi prezentat de Mihaela Isac și Daniel Iordăchioae.
În cadrul manifestării vor avea loc și momente speciale dedicate comunității: premierea elevilor merituoși și premierea „cuplurilor de aur”, ca semn de respect pentru performanță, familie și continuitate.
În aceeași zi, de la ora 14:00, administrația locală va sărbători și Ziua Copilului, tot în parc. Cei mici se vor bucura de personaje animate, picturi pe față, dulciuri și multe activități.

