S-a ales praful de unul dintre cei mai mari producători din Europa de componente pentru scaune auto. Cu cât a fost scoasă la vânzare fosta firmă din Pașcani fondată de Doina Cepalis

Firma Te‑Rox Prod din Pașcani, care ajunsese unul dintre cei mai mari producători europeni de huse și componente pentru scaune auto pentru copii, a fost scoasă la vânzare la prețul de 2,49 milioane de euro.

Compania, care a aparținut Doinei Cepalis, a intrat în faliment sub conducerea suedezilor de la Holmbergs Safety Group, în mai puțin de cinci ani de la achiziție. Unitatea de producție a rămas în posesia antreprenoarei din Iași, fără a fi parte din preluarea de către Holmbergs. În urmă cu trei luni, „Ziarul de Iași” a relatat în exclusivitate că se încearcă vânzarea activelor, însă la acea vreme prețul nu era stabilit.

Fabrica se află pe un teren de aproape 15.000 mp, cu o suprafață construită de circa 14.000 mp, structurată în hale de producție, spații de depozitare și zone administrative, clădirile fiind realizate pe structură metalică, cu o înălțime de până la 6 metri. Potrivit anunțului de vânzare, între 2016 și 2020 au avut loc lucrări de renovare, iar în 2024 s-a finalizat o renovare parțială de peste 2.600 mp.

Fabrica, ridicată la nivel european de proprietar român, a fost ulterior închisă

Fondată în anul 2007 de Doina Cepalis, compania Te‑Rox Prod ajunsese un exemplu de succes al industriei românești, cu livrări internaționale. Businessul a fost preluat în 2020 de grupul suedez Holmbergs Safety Group, iar patru ani mai târziu s-a prăbușit financiar și a intrat în procedură de insolvență.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
cer senin
26 ° C
26 °
26 °
31%
4m/s
0%
J
25 °
vin
26 °
S
21 °
D
23 °
lun
13 °

Niciun articol afișat