S-a decis: Copiii vor avea acces pe terenurile de sport ale școlilor și după încheierea cursurilor sau în vacanțe

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu scopul de a încuraja practicarea sportului și a activității fizice în țara noastră, parlamentarii vor, printr-un proiect de lege adoptat miercuri la Camera Deputaților, să permită copiilor și tinerilor să folosească, în mod gratuit, terenurile de sport ale școlilor și după încheierea cursurilor zilnice, în zilele libere sau în timpul vacanțelor școlare.

Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 urmează să fie modificată prin proiectul de lege ce merge acum la promulgare, astfel încât să fie încurajată practicarea sportului, mai ales în rândul tinerilor.

Potrivit legii, autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.

Pentru asta, după cum stabilește proiectul de față, va fi permis accesul în spațiile și terenurile de sport exterioare ale școlilor ce fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor tuturor copiilor și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care sunt încă la școală (la liceu sau la școala profesională).

În cel mult 120 de zile de la intrarea în vigoare a măsurii, toate unitățile de învățământ vor trebui să modifice actualele regulamente de funcționare, pentru a introduce prevederi legate de acces și de modul în care vor putea fi folosite curțile și terenurile de sport deținute.

Apoi, unitățile de învățământ vor trebui să stabilească și orarul de acces după încheierea cursurilor, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare. Perioadele în care va fi permis accesul copiilor și tinerilor pe terenurile de sport din curtea școlii vor trebui afișate la exteriorul acesteia, într-un loc vizibil, și pe pagina de internet (dacă e cazul).

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie puternică
19 ° C
19 °
19 °
89%
0.2m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat