Rezultate modeste la cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Vezi aici mediile din județul Iași

Astăzi în jurul orelor 14.00 s-au afișat rezultatele de la cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat, desfășurată la sfârșitul lunii august. Cei care au susținut examenul de maturitate în această toamnă și au avut șansa să promoveze sunt destul de puțini, fiind vorba de un procent modest de doar de 24 % din elevii prezenți, conform primelor statistici ale Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Și în județul Iași rezultatele se încadrează în medii destul de mici. La centrul de examen din Pașcani spre exemplu, la Colegiul de Căi Ferate ”Unirea”, unde s-au prezentat toți elevii de la școlile din localitate și împrejurimi,care fie nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiuni anterioare, fie nu au avut ocazia să îl susțină până în prezent, din cei 264 de elevi înscriși inițial, au promovat doar 64, iar peste 40 nici măcar nu s-au prezentat.

Precizăm mediile obținute în urma acestei sesiuni de bacalaureat pot fi consultate pe site-ul edu.ro, iar contestatiile pot fi depuse doar astăzi, în intervalul orar 16:00-20:00, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice vineri, pe 4 septembrie.

Conform statisticilor MECS, în această a doua sesiune au promovat 10.779 (24,1%) de absolvenţi de clasa a XII-a din totalul celor 44.759 de candidaţi prezenţi. În funcţie de promoţia absolvită, 8.097 (75,1%) de candidaţi reuşiţi provin din promoţia curentă, iar 2.682 (24,9%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu rata de promovare înregistrată înainte de contestaţii în aceeaşi sesiune a anului trecut (22,27%), se constată o creştere de 1,83%. Dintre candidaţi promovaţi, cei mai mulţi (6.089) s-au situat în segmentul de medii 6 – 6,49. Nu a fost consemnată din păcate nicio medie de 10.

PULSUL ZILEI

Greu cu procedurile pentru noua conducere de la CLP Ecoserv

Încă un pas pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la societatea locală de transport în comun și salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a trimis avizele consultative pentru...

Simulări de cutremur în instituții din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, organizate de pompieri – FOTO

ISU IASI: „Great ShakeOut 2026” – Pompierii ieșeni, alături de copii, elevi, profesori și angajați, pentru o comunitate mai bine pregătită în caz de cutremur! 📅 Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Legislativul pășcănean în ședinta extraordinară la începutul săptămânii viitoare – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinara luni, 19 octombrie, de la ora 9.30. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ședință va începe cu modificarea bugetului centralizat dar si...

Verificări arheologice pe terenurile din Stolniceni-Prăjescu, în zona viitoarei Autostrăzi A8

Sursa foto: focuspress.ro Anunț important pentru proprietarii de terenuri din Stolniceni-Prăjescu! Nu vă alarmați dacă veți vedea echipe care sapă pe terenurile dumneavoastră. Sunt specialiști care fac verificări arheologice în zona viitoarei Autostrăzi A8, pentru a identifica eventuale vestigii istorice...

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
85%
4.4m/s
74%
vin
11 °
S
11 °
D
11 °
lun
11 °
mar
11 °

Niciun articol afișat