Să fim corecţi în relaţia cu Republica Moldova

Săptămâna această, senatorul păşcănean Florin Constantinescu a depus o declaraţie politică la Senat intitulată: Să fim corecţi în relaţia cu Republica Moldova.
În declaraţia politică, senatorul Constantinescu a trecut în revistă ultimul moment istoric prin care a trecut Republica Moldova – decizia Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit ca limba oficială a ţării să fie limba română.

„După succesul de la Vilnius, moldovenii au primit încă o veste bună, care îi apropie şi mai mult de români. În afara proiectelor concrete pe care le derulează, cele două ţări mai au în comun şi limba română, vorbită de secole de către cele două popoare. Limba româna este limbă oficială a Uniunii Europene şi prin această decizie Republica Moldova este mai aproape de marea familie europeană.” Florin Constantinescu a opinat că „toţi românii au primit cu bucurie această veste. Politicienii au salutat decizia, unii vorbind despre o reparaţie istorică, alţii punând accentul pe apropierea dintre cele două popoare, în interiorul Uniunii Europene.”

Plecând de la întârzierea promulgării Bugetului de stat pe 2014, senatorul Florin Constantinescu a afirmat că există unii politicieni care dau dovadă de duplicitate şi incorectitudine în relaţia cu Republica Moldova.

„(…)relaţia României cu Republica Moldova poate fi afectată de întârzierea promulgării bugetului de stat pe 2014. În afară de faptul că acest buget repară anumite nedreptăţi din perioada guvernării portocalii, un aspect important este cel al continuării unor proiecte pentru care România şi-a asumat răspunderea în faţa Republicii Moldova. (…) Mă întreb: ce semnal transmite preşedintele Traian Băsescu atunci când afirmă că nu promulgă bugetul de stat pe 2014, dar, în acelaşi timp, doreşte şi apropierea de Republica Moldova? (…) în bugetul pe 2014 sunt prevăzuţi bani pentru o serie de proiecte pe care România le derulează în parteneriat cu Republica Moldova. Vă dau doar un exemplu: conducta de interconectare Iaşi-Ungheni. Pentru acest proiect suma pe care trebuie să o aloce România este de 14,2 milioane de euro. Anul acesta au fost alocaţi 9 milioane de euro. Iar pentru ca proiectul să continue şi să se finalizeze, aşa cum prevede contractul, este necesar ca România să-şi respecte angajamentele bugetare şi la anul”, a mai spus senatorul social-democrat.

În finalul declaraţiei, senatorul păşcănean atrage atenţia asupra faptului că întârzierea promulgării bugetului poate avea impact negativ asupra tuturor partenerilor pe care îi are ţara noastră: “Nu este de ajuns a felicita poporul moldovean pentru că a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi pentru că are, ca limbă oficială, limba română. Moldovenii aşteaptă fapte, nu vorbe! Atrag atenţia foarte serios asupra impactului negativ pe care îl are întârzierea promulgării bugetului, nu numai asupra României şi a românilor, ci asupra tuturor partenerilor pe care îi are ţara noastră! ” ziarulorioznt.info

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.4 °
7.4 °
85%
3.9m/s
0%
mie
14 °
J
15 °
vin
12 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat