SALĂ DE OPERAȚIE DE ULTIMĂ GENERAȚIE LA NEUROCHIRURGIE

SALĂ DE OPERAȚIE DE ULTIMĂ GENERAȚIE LA NEUROCHIRURGIE

Cea mai modernă sală de operație în domeniul neurochirurgiei și chirurgiei spinale din sud estul Europei va fi inaugurată mâine la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N. Oblu.” (Neurochirurgie).

Sala dispune de un sistem de imagistică de înaltă performanță, fiind echipată cu sistemul de ultimă generație O-Arm2, un sistem de imagistică chirurgicală multi-dimensional, care oferă o soluție unică pentru toate procedurile în chirurgia coloanei și nu numai.

Sistemul folosit de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie crește astfel nivelul de siguranță și protecție atât pentru chirurg cât și pentru pacient, acesta dând echipei medicale posibilitatea de a performa în intervenții chirurgicale complexe.

”Suntem în era unei evoluții continue a medicinei și suntem interesați să încurajăm realizarea unor proiecte de cercetare în domeniul medical. La acest spital avem un colectiv foarte bine pregătit și se observă aplecarea acestuia spre performanța medicală. Faptul că la Iași avem un asemenea bloc operator este meritul acestor specialiști. Consiliul Județean va sprijini în continuare sănătatea. Este necesar să demonstrăm că se poate face medicină de înaltă clasă și la noi, iar medicii nu trebuie să mai ia calea străinătății pentru a se afirma și pentru a trata pacienții așa cum se cuvine”, a afirmat Maricel Popa Președintele Consiliului Județean Iași.

O Arm 2 este cel mai avansat sistem de imagistică intraoperatorie la nivel mondial.

Sala de operație mai dispune de un sistem de monitorizare neurofuncțională intraoperatorie NIM-Eclipse și o masă de operație radiotransparentă din fibră de carbon.

Neuronavigaţia constă în aplicarea tehnicilor de calcul avansate în neurochirurgie, combinând cele mai bune practici şi metode din neurochirurgia clasică cu tehnologie de ultimă generaţie, oferă neurochirurgului posibilitatea investigării pacientului intraoperator, prin intermediul aplicaţiilor software fiind posibilă vizualizarea regiunii de interes în 3D și dă posibilitatea alegerii traiectoriei şi locaţiei optime minimal invazive de abordare.

”Dotarea unității noastre medicale cu un astfel de sistem de ultimă generație reperezintă un pas în demersul nostru de transformare a Spitalului de Neurchirurgie într-un centru de pregătire în domeniul medical și încă o dovadă că neuroexcelența este o preocupare constantă la Iași”, a afirmat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

PULSUL ZILEI

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
82%
5m/s
100%
vin
10 °
S
13 °
D
13 °
lun
11 °
mar
14 °

Niciun articol afișat