Salariile cadrelor medicale cresc cu 25% începând de astăzi, 1 octombrie

Salariile cadrelor medicale cresc cu 25% începând de joi, majorare de care vor beneficia peste 200.000 de angajaţi din sistemul sanitar, aceștia fiind primii bugetari care primesc salarii mărite după ce au fost majorate indemnizaţiile unor demnitari, între care preşedintele şi premierul.

De joi, 1 octombrie, angajaţii din sistemul sanitar vor avea salariile mărite cu 25%. La rândul lor, funcţionarii din administraţia publică locală ar putea beneficia de măriri salariale cu până la 12%, în funcție de decizia autorităţilor locale.
Majorarea salariilor din sistemul sanitar a generat nemulţumiri în rândul cadrelor didactice, care au cerut creşteri de 15% de la 1 noiembrie sau de 20% de la 1 decembrie, amenințând cu proteste. Sindicaliștii din educație au decis să amâne decizia privind declanșarea unor proteste până în 10 octombrie, când reprezentanții Guvernului au promis că vor ști exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educație și de la ce dată.
Guvernul a aprobat, în august, Ordonanţa de Urgenţă privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%, iar actul normativ prevede și creșterea unor sporuri, dar şi facilităţi pentru medicii rezidenţi.
Astfel, ordonanța prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
De aceste creșteri salariale va beneficia personalul din unitățile sanitare publice cu și fără paturi, centrele de diagnostic și tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncționale, unitățile specializate de urgență și transport sanitar publice, inclusiv unitățile sanitare aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităților penitenciare, personalul din rețeaua de medicină școlară, asistență medicală comunitară, precum și alte unități sanitare și medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
De asemenea, beneficiază de aceste creșteri salariale și personalul din Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și din serviciile de expertiză medicale aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii, dar și personalul medical din cabinetele medicale şi de medicină dentară al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale şcolare, din centrele de asistenţă medicală comunitară şi din centrele medico-sociale publice.

PULSUL ZILEI

Biserica Domnească de la Ruginoasa a primit aviz favorabil pentru restaurare

Biserica Domnească de la Ruginoasa, veche de peste două secole și legată direct de istoria lui Alexandru Ioan Cuza, face un pas important spre restaurare * documentația tehnică a primit aviz favorabil în septembrie 2026 * în același județ,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 30 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 30 SEPTEMBRIE 2026 Vezi aici proiectele de hotărâre discutate și votate de legislativul local. https://www.youtube.com/watch?v=P5HocaDnRNs

Șoferii vor fi opriți pentru anchete de trafic la Pașcani și Moțca. Prima verificare din zonă a avut loc la Maxut

Șoferii care circulă pe drumurile naționale din zona Pașcaniului trebuie să știe că, în perioada următoare, unele mașini vor fi oprite pentru scurte anchete privind traficul rutier. Acțiunile fac parte dintr-un studiu național derulat de CNAIR pentru a afla...

Când o simplă răceală nu mai este doar o răceală. Ce simptome ar trebui verificate la ORL (P)

Nas înfundat, durere în gât, urechi înfundate sau dureroase, tuse, respirație pe gură ori sforăit. Sunt simptome pe care mulți le pun pe seama unei răceli și așteaptă să treacă. Uneori trec. Alteori însă, faptul că reapar sau persistă...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 30 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 30 SEPTEMBRIE 2026 - VIDEO Vezi proiectele de hotârăre ce vor fi dezbătute și votate în ședință de legislativul local, în direct, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=MYfpJYy79Y0

Descindere în Mogoșești Siret: un tânăr reținut după ce ar fi făcut retururi fictive la easybox – VIDEO

Descindere în localitatea Mogoșesti Siret într-un dosar de fals informatic și fraudă informatică în formă continuată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat, pe 28 septembrie, o percheziție domiciliară la...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7

Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7. La Pașcani și la Consiliul Județean, însă, de 6 ani, administrația PNL se împiedică prin birouri. ❗️După atâția ani, iesenii tot aud aceeași placă: “Se face PUZ-ul.” „Se...

Concurs de șah, de Ziua Educației, la Școala Gimnazială Ion Creangă Târgu Frumos

De Ziua Educației, 5 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Ion Creangă din orașul Târgu Frumos va avea loc un concurs de șah. Competiția dedicată sportului minții se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă de la clasele pregătitoare...

„Nocturna Bibliotecilor”, proiect cu tradiție la biblioteca Târgu Frumos pe 2 octombrie

𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝟮 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, vă invităm 𝗹𝗮 𝗡𝗼𝗰𝘁𝘂𝗿𝗻𝗮 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝟮𝟬𝟮𝟲! Primăria Târgu Frumos și 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 „Universul Cunoașterii” vă așteaptă la o întâlnire cu basme și 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆, 𝗷𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶, expoziții, schimb de cărți 𝘀̦𝗶 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 pentru copii și adulți, la sediul bibliotecii,...

Astăzi este ultima zi pentru plata taxelor locale. Contribuabilii riscă penalități pentru întârziere

Atenție mare pentru toți contribuabilii din țară! Astăzi este termenul limită pentru achitarea celei de-a doua tranșe din impozitele locale pe clădiri, terenuri și mijloace de transport. Direcțiile de Impozite și Taxe Locale amintesc proprietarilor că depășirea acestei date atrage...
Paşcani
cer senin
19.4 ° C
19.4 °
19.4 °
44%
2.8m/s
0%
mie
19 °
J
18 °
vin
17 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat