Salariile profesorilor vor fi virate în bugetul școlii. Noutăți prezentate de ministrul Educației

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ministrul Liviu Pop a ţinut ieri o amplă videoconferinţă cu inspectoratele şcolare, sindicatele şi reprezentanţi ai asociaţiilor şcolare. A anunţat numeroase noutăţi ce vor fi implementate, unele controversate, altele binevenite. A făcut însă şi o gafă monumentală pentru un profesor de matematică.

Inspectoratele şcolare din întreaga ţară au intrat în legătură ieri-dimineaţă, de la ora 9, prin intermediul unei videoconferinţe, cu ministrul Educaţiei, Liviu Pop. S-au discutat chestiuni legate de Legea Educaţiei Naţionale, despre manualele şcolare şi despre auxiliare, dar şi chestiuni legate de finanţarea şcolilor şi despre salarizarea profesorilor.

În cadrul acestei întâlniri virtuale, nu au lipsit însă nici gafele sau afirmaţiile controversate. Astfel, ministrul Pop a afirmat că elevii de liceu din an terminal au început şcoala acum 17 sau 18 ani, dar şi că statul este obligat să ofere manuale şcolare elevilor, dar aceastea ar putea foarte bine să fie doar în format electronic.

Ministrul a anunţat că, în anul calendaristic viitor, MEN va avea cel mai mare buget de până acum.

Întâlnirea virtuală a ministrului cu reprezentanţii inspectoratelor, ai sindicatelor, dar şi ai părinţilor şi elevilor, a debutat prin anunţarea dorinţei ministrului de organizare a unor asemenea întâlniri în fiecare lună.

Continuarea aici.

PULSUL ZILEI

Vom vedea societatea ApaVital la bursă? O listă cu posibile listări aflată în Parlament include CTP Iași și SalubrIS. ApaVital a dispărut din document

Asociația regională care coordonează activitatea societății de apă precizează că „participarea capitalului privat ar fi incompatibilă cu actualul cadru normativ”. Ce se întâmplă cu CTP și SalubrIS? „Participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional este exclusă”. Precizarea aparține...

„Generația pandemiei”, rămasă cu lacune la învățătură. Cea mai afectată categorie de elevi

Generaţia pandemiei a rămas cu lacune în procesul de învăţare. Lunile de şcoală în online nu au mai fost, niciodată, cu adevărat recuperate, arată un studiu făcut de americani. Cele mai mari probleme apar în cazul adolescenților, ale căror...

Obiceiul zilnic care ne afectează memoria și poate duce la anxietate și depresie

Dăm scroll non-stop pe aplicații, captivaţi de clipurile tot mai scurte şi mai uşor de reţinut, aparent. În realitate, ce vedem azi… uităm până mâine. Specialiștii spun că atunci când trecem rapid dintr-un clip în altul, nu îi dăm...

Materialele care ne pun în pericol. Testul care arată cum o casă poate arde complet în mai puțin de o oră

Când izbucnește un incendiu, fiecare minut contează. Iar felul în care e construită o locuinţă poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Materialele ascunse în pereţi, acoperiş sau faţadă contează enorm. O casă rezistentă la foc arde mai greu,...

ANM anunță aproape o lună de căldură și ploi puține. Regiunile cele mai afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat estimările pentru perioada 15 iunie – 13 iulie 2026, iar prognoza indică un regim termic peste normalul perioadei și un deficit de precipitații în mare parte din țară. Potrivit meteorologilor, regiunile din vestul...

Diaspora Investește Acasă: Românii din străinătate pot primi până la 200.000 de euro pentru afaceri în România

Ministerul Finanțelor a lansat în consultare publică programul „Diaspora Investește Acasă”, prima schemă de sprijin financiar dedicată exclusiv românilor din diaspora care doresc să investească și să dezvolte afaceri în România. Programul beneficiază de un buget total de 100 de milioane...

Afacerea certificatelor COVID false de la Târgu Frumos : punct final după șase ani de la pandemie. Ce pedepse au dat judecătorii ?

Ziarul de Iasi: Judecătorii au pus punct unei afaceri pornite încă din timpul pandemiei. Doi tineri din Târgu Frumos care transportau ilegal persoane spre Marea Britanie au fost prinși după ce au falsificat „certificate verzi” COVID. Laboratoarele „Praxis” și-au...

Un hoț din Pașcani care s-a ales în urma spargerii date cu doar 350 de lei a fost dat de gol de borcanul de...

Un găinar „cu vechime” se va întoarce în spatele gratiilor după comiterea unui furt din care abia dacă a câștigat 350 de lei. A fost dat de gol de un borcan de zacuscă pe care nu s-a putut abține...

Un ieșean a murit oficial la vârsta de 114 ani. Deces declarat de instanța de judecată la peste un secol de la nașterea bărbatului,...

La 114 ani de la naștere, un ieșean a murit oficial. A fost declarat mort de judecători, după 91 de ani în care nu s-a mai știut nimic de el. Înregistrarea oficială a decesului a fost cerută de nepoata...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
80%
2.9m/s
20%
lun
25 °
mar
26 °
mie
23 °
J
21 °
vin
24 °

Niciun articol afișat