Salariu de 2.500 €, cu masă şi cazare incluse, ca să numeri pinguini în Antarctica. Condiţia greu de acceptat

Baza din Port Lockroy, Antarctica – Shutterstock

O fundaţie britanică oferă salarii de până la 2.500 de euro pe lună celor dispuşi să petreacă cinci luni într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă. Oferta vine însă cu un preţ: temperaturi sub zero grade, condiţii de trai austere şi posibilitatea de a petrece săptămâni întregi fără un duş.
Fundaţia britanică UK Antarctic Heritage Trust (UKAHT) recrutează în fiecare an o echipă restrânsă de persoane dispuse să lucreze în Antarctica, înconjurate de gheţari şi colonii de pinguini. Potrivit Il Messaggero, salariile oferite pentru aceste posturi variază între 1.700 şi 2.500 de euro pe lună, iar organizaţia asigură cazarea, masa şi echipamentul necesar pentru a face faţă condiţiilor meteo extreme.

Activitatea presupune însă mai mult decât observarea pinguinilor. Angajaţii trebuie să se ocupe de turişti, să contribuie la conservarea patrimoniului istoric şi să participe la monitorizarea faunei locale. În plus, trebuie să fie pregătiţi pentru muncă fizică şi pentru o viaţă străină de confortul de acasă.

Unde vor lucra angajaţii

Locul de muncă se află pe insula Goudier, din arhipelagul Palmer, în Antarctica. Aici funcţionează Port Lockroy, o fostă bază militară britanică înfiinţată în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Ședință de Consiliu Local marți, 20 octombrie, la Târgu Frumos 

Ședință de Consiliu Local marți, 20 octombrie, de la ora 13:00, la Târgu Frumos. Legislativul local se va întruni în ședință ordinară pentru a discuta și vota opt puncte pe ordinea de zi.  Printre proiecte de hotărâre se numără aprobarea...

Românii caută sprijin emoțional la inteligența artificială. Psihologii avertizează asupra dependenței

Un studiu recent ne arată că tot mai mulți români așteaptă sprijin emoțional din partea inteligenței artificiale.Deși răspunsurile vin imediat și pot părea încurajatoare, psihologii avertizează totuși că un chatbot ne poate da dreptate chiar și atunci când nu...

Scăderea bruscă a auzului la o singură ureche poate fi semn de AVC. Când trebuie să mergi urgent la medic

Scăderea auzului la o singură ureche sau zgomotele dintr-o singură ureche sunt semnale de alarmă. Surditatea brusc instalată este o urgență ORL.Poate fi diagnosticat inclusiv accidentul vascular. Adina Popescu, medic primar ORL: „Surditatea brusc instalată este una dintre urgențele ORL....

Meserii în care se câștigă bine şi nu e nevoie de facultate. De ce nu se mai înghesuie oamenii să le practice

Cele mai mari probleme legate de lipsa forței de muncă sunt în domenii precum construcții, transporturi, HoReCa și în îngrijirea persoanelor. Meseriașii cu experiență, sudorii, electricienii și specialiștii în domenii tehnice pot câștiga salarii peste medie, însă continuă să...

Cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de până la 80km/h. Avertizări în zona Hârlăului

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localităţi din judeţele Botoşani şi Iaşi.Astfel, în Flămânzi, Frumuşica (Botoşani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinţi, Cepleniţa,...

Ce promite premierul desemnat pentru autostrăzile Iașului: A7 până la Pașcani în 2027, finanțare pentru A8

Finalizarea autostrăzii A7 Bacău–Pașcani în 2027 și asigurarea finanțării pentru coridorul Târgu Mureș–Iași–Ungheni sunt printre angajamentele din programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu. Documentul pentru perioada 2026–2028 include A8 între investițiile care vor extinde rețeaua națională de...

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea

Pensiile românilor ar urma să fie indexate de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost menținută la 81 de lei. Programul de guvernare pentru perioada 2026–2028 prevede reluarea indexării, însă procentul...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Doar 17 dintre cei 327 de candidați la șefia școlilor din Iași și-au făcut publice numele. „Nu am nimic de ascuns”

Dintre cei 327 de candidați validați pentru concursul de ocupare a funcțiilor de conducere din școlile ieșene, doar 17 au ales să nu își anonimizeze numele. Pe listele publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, majoritatea candidaților sunt identificați...

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
91%
7.7m/s
100%
lun
14 °
mar
17 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat