Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, înainte de Învierea Domnului

Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului. În această zi credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere.

Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când se sacrifică mielul iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale şi definitivează curăţenia. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui  se vor împlini.

Ultima zi a Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică. Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate.

În Sâmbăta Mare, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşti. Vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel. Deretică prin casă şi pregătesc pentru întreaga familie hainele curate pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere.

Lumina Învierii

Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor.

La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos.

 Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii în Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată de  superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce încununează străduinţele creştinilor din timpul Postului Paştelui, marcând încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii, învierii şi a reînvigorării speranţei şi împlinirii întru Dumnezeu.

În Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr sănătos.

De Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

Începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Înviere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

Se spune că “dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.

Dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări.

Atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încat să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.

Ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

Sâmbătă seara, înainte de slujba de înviere, în special la ţară, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot. În coş, fiecare gospodină pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin.

Sursa Ziarul Unirea

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
84%
2.2m/s
31%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat