” Sancțiuni maxime” în Piața Deal Pașcani, împotriva micilor producători

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vremuri grele pentru micii producători care obișnuiesc să își vândă marfa pe drumul din fața Pieței Deal.

Este vorba în principal de cetățeni din suburbii sau localități învecinate care vin la piață cu ce au prin gospodării, pentru a face rost de bani ca să poată trăi: de la fructe și legume de sezon, până la plante medicinale, ouă, ciuperci, păsări vii, lapte, vin de casă și altele.

În weekend nu au loc la tarabe pentru că sunt ocupate, dar plătesc o taxă zilnică și nici nu au certificat de producător.

Împotriva lor, Primăria Pașcani a început o amplă acțiune, sub coordonarea administratorului public Alexandru Dându, pe motiv că încalcă prevederile legale cuprinse și într-o hotărâre a legislativului local.

Numai în cursul zilei de duminică, 3 august a.c., Poliția Locală Pașcani a dat 18 sancțiuni în valoare totală de 6.800 lei. Acțiunea a fost criticată de unii pășcăneni după ce administratorul public a postat câteva înregistrări pe rețelele de socializare.

Din comentariile postate reiese că Primăria Pașcani ar trebui să amenajeze locuri și să le dea voie cetățenilor să își vândă produsele chiar dacă nu au certificate de producător.

Dumneavoastră ce părere aveți???

 

PULSUL ZILEI

Salarii mai mari la CSM Pașcani

Conducerea CSM Pașcani a aprobat majorarea salariilor personalului cu cca. 10%.„Era nevoie ca salariile de la CSM s-a fie aliniate cu cele din Primăria Pașcani. Consiliul de Administrație a aprobat noua grila de salarizare și modificarea bugetului iar documentele...

Consultații ORL gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P) – VIDEO

Vești excelente pentru pacienții care au nevoie de un consult ORL! 📢 Începând cu 1 iulie, la Centrul Medical Unescu, consultațiile ORL pot fi efectuate GRATUIT prin CAS, în baza unui bilet de trimitere. https://youtu.be/21TeLQYLjFc Veți putea beneficia de consultații decontate la: 👩‍⚕️...

Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani , locul 11 in topul liceelor din județul Iași, după rezultatele la Bacalaureat 2026

Ziarul de Iasi a publicat un top al liceelor din județul Iași, in funcție de rezultatele obținute la Bacalaureat. În topul respectiv sunt două școli din municipiul Pașcani locul 11 - Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani (Medie Bac: 8,51;...

Lucian Smeu este noul Director General al Electroputere VFU Pașcani, parte din Grampet Group

Grampet Group, grup feroviar și operator logistic privat, anunță numirea lui Lucian Smeu în funcția de Director General al Electroputere VFU Pașcani, una dintre cele patru uzine din portofoliul său industrial. Începând cu luna iulie, el va coordona activitatea companiei...

Târgul de Sântilie, la Pașcani

In perioada 17 -19 iulie a.c. la Pașcani va avea loc a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari intitulat „Târgul de Sântilie”. Evenimentul va avea loc pe strada Ștefan cel Mare si Sfânt. Deschiderea va avea loc, în ziua...

Petițiile la Poliția Locală vor fi înregistrate

Poliția Locală din Pașcani va înregistra sesizările primite de la cetățeni. Mai exact, fiecare petiție trimisă pe e-mail sau în scris va primi un număr de înregistrare pe baza căruia puteți urmări parcursul și modul de soluționare. Primarul...

Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026

Comunicat: Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026 După interesul deosebit manifestat de comunitate la deschiderea Centrului Local de Recoltare a Sângelui Pașcani, activitatea de recoltare continuă prin...

Consilierul județean Mihai Dediu, despre investițiile din comuna Stolniceni-Prăjescu

Comunicac: Astăzi, în calitate de consilier județean și coordonator politic, am efectust o vizită de lucru și îndrumare în comuna Stolniceni-Prăjescu, o comunitate care demonstrează că dezvoltarea se construiește prin muncă, seriozitate și respect față de oameni. -Am avut bucuria...

Liceul Teoretic „Miron Costin”, cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani

Comunicat: Cu cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani, 𝟗𝟖,𝟓𝟖%, avem cea mai bună carte de vizită pentru viitorii liceeni. Rezultatele inițiale ale Examenului de Bacalaureat 2026 vin să întărească...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
83%
1.6m/s
100%
J
14 °
vin
26 °
S
29 °
D
22 °
lun
19 °

Niciun articol afișat