Săptămâna viitoare vizită din Franța la Școala Gimnazială din Gâștești

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Săptămâna viitoare vizită din Franța la Școala Gimnazială din Gâștești

În perioada 10-13 aprilie 2017, Școala Gimnazială Gîștești va primi vizita unei delegații formate din 5 cadre didactice de la Școala Christian Le Verge din localitatea Ploumagoar, Franța.

Cele 5 cadre didactice din Franța vizitează Școala Gîștești în cadrul unui proiect Erasmus+, de mobilitate a cadrelor didactice, pentru activități de tip job shadowing, pentru schimb de practici și pentru a analiza (cu metode proprii) diferite practici educaționale la clase eterogene din punct de vedere al nivelului de pregătire.

În timpul vizitei la Școala Gîștești, profesoarele din Franța vor asista la lecții susținute de cadrele didactice de la clasele primare din Gîștești, vor particpa la diverse activități, iar miercuri, 12 aprilie 2017, vor vizita sediul Primăriei Municipiului Pașcani, unde se vor întâlni cu primarul și viceprimarul municipiului.

Comunicat de presă

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
cer acoperit de nori
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
62%
6m/s
100%
vin
22 °
S
28 °
D
26 °
lun
22 °
mar
26 °

Niciun articol afișat