Ne mândrim cu delta, bucata noastră de ţară inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Pentru noi, tărâmul dintre cele trei brațe ale Dunării este paradisul pe care-l avem la picioare. Pentru străini, e locul pentru care merită să bată mii de kilometri. Peisajele unice ascund, însă, fața nevăzută a unei lumi în care unii se chinuie să trăiască, în timp ce alţii au învăţat să facă totul dincolo de lege.
Dincolo de peisajele fabuloase care atrag anual zeci de mii de turişti, sub preş zac ascunse probleme de când lumea. Mai mult de jumătate din oamenii deltei îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Pentru ei, pâinea şi apa nu sunt nişte banalităţi, ci o grijă în plus.
Reporter-localnic: Cum se pregătesc bătrânii pentru iarnă?
Din toamnă. Se aprovizionează cu alimente, majoritatea ştiu ce le trebuie, ce le aşa… magazinele încearcă şi ele o dată pe lună, la două săptămâni, depinde cum e vremea.
Şi pâinea cea de toate zilele?
Pâinea? Alții fac, alții o congelează.
Caraorman. Un capăt de lume, un sat uitat în inima Deltei. Un loc al paradoxurilor dureroase. Staţie de apă există, apă potabilă nu. Oamenii mor de sete lângă fântânile cu apă sălcie.
Reporter – Eugenia Conțolencu – localnică: Nu pot să beau apa de aici. Avem două fântâni, una mică şi-una în partea aia dar nu pot. E sărată!
Şi când nu aveți bani, ce faceți?
Lăsăm pentru apă. Renunțăm la ceva. La un biscuit, la o fructă, cum se spune, la toate…
Cum s-a ajuns aici? E rezultatul unui calcul cinic.
Ciprian Safca, consilier CJC Tulcea: E vorba de sume de bani mari, şi mulţi se justifică de faptul că nu există populație destulă pentru a justifica costurile.
Speranțele că vor veni bani s-au dus pe apa Dunării, iar planurile mărețe au rămas doar pe hârtie.
Reporter-Silviu Rahău – Primar Crișan: – E de durată. Birocrație.
-Păi de durată am auzit şi acum un an, şi acum doi ani, şi cred că şi acum 20 de ani.
– Păi, dacă noi ne ducem cu niște hârtii, care ele stau într-un birou, mergem le răscolim, iar le găsim, iar le punem pe masă, iar încep circuitul, iar găsesc nu știu ce neconcordanţă, iar se întorc înapoi… ce să facem?
Iar când autorităților nu le mai pasă de oameni, nici oamenilor nu le mai pasă de legi.
Silviu Rahău – Primar Crișan: Dacă întrebi multă lume din birouri unde este Caraormanul pe hartă, bănuiesc că se uită prin nord pe undeva. Nici nu ştiu dacă ştie unde să se uite.
Faţa nevăzută a Dunării
Dacă e să te uiţi în acte, în Caraorman nu există turism. Nicio pensiune declarată, nicio cherhana, niciun punct gastronomic, nimic. Fără apă potabilă, nu poţi face turism. În realitate, turiștii sunt cazați ilegal. Şi tot ilegal intră în zone strict protejate, ajutaţi de ghizi de ocazie.
Andreea Filip, reporter Observator: În satul cu doar 150 de locuitori, sunt 20-30 de mașini. Doar 2 dintre ele sunt înmatriculate, restul circulă ilegal.
Maşini de teren neînmatriculate cară turişti inexistenţi printre dunele mişcătoare unice în Europa.
Turistă: Nu am închiriat dinainte, pur şi simplu s-a nimerit. Am găsit la debarcader, da, a fost chiar drăguţ.
„În cărţi e zonă strict protejată, dar pe nimeni nu interesa nimic. Gardul era rupt, vitele își făceau de cap, caii. Nu și-a bătut nimeni capul”, spune un locanic.
Safari-urile traversează în lung şi-n lat pădurea Caraorman. Cu maşina unui localnic am mers şi noi spre pădurea rezervaţie. Aproape de cei mai bătrâni stejari din lume, nişte arbori ce au aproape şapte veacuri, am găsit şleauri adânci săpate în nisip.
„Sunt vreo 12 specii cățărătoare, dar asta e cea mai specială. E liana grecească. Se spune că nicăieri în lume nu se mai întâlnește cu stejarul în pădure”, spune un ghid.
Andreea Filip, reporter Observator: Viţa de vie sălbatică. Aici e rădăcina, și pornește sălbatică așa cum e și continuă, uite, până sus, iar frunzele alea roșii pe care le vedeţi sus sunt frunze de viţă de vie sălbatică.
La marginea satului trebuia să fie cea mai mare fabrică de prelucrare a nisipului cuarțos, un proiect experimental din era comunismului. Azi o fantomă numai bună să-i sperie pe turiști. Tot ce s-a putut fura a fost furat. Blocurile care ar fi trebuit să găzduiască sute de muncitori sunt acum adăpost pentru animale.
„Am înțeles că la ruinele astea, domnul primar ar fi făcut o adresă și ar fi primit nişte telefoane să stea liniștit”, mai spune un localnic.
Delta e azi o junglă încremenită în birocraţie, un loc în care regulile există doar pentru a fi încălcate.
Andreea Filip, reporter Observator: În Delta Dunării există restricţii de viteză, însă nu par a fi cunoscute sau respectate. Sunt 50 de canale și lacuri unde viteza maximă este de 40 de kilometri pe oră și alte 20 unde viteza nu trebuie să depăşească 5 kilometri pe oră. Amenzile sunt între 270 și 700 de lei, însă nu par deloc să îi sperie pe cei care încălcă legea.
Silviu Rahău, primar Crișan: Umblă haotic pe peste tot. Fugărește pelicanul, fugărește lebăda, intră în stuf, rupe nufărul, mai aruncă punga de semințe, aruncă bidonul de plastic.
Reporter-angajată: Înţeleg că şi doamna guvernator este aici. Pentru că… este.
Da, dar nu pot să o deranjez, din păcate.
Andreea Filip, reporter Observator: Deşi toate drumurile şi toate întrebările merg către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, guvernatorul, de câteva zile, refuză să ne primească, să ne răspundă la telefon sau să dea vreo explicaţie.
Într-un răspuns pentru Observator, ARBDD arată că sancţiunile pentru cei care depăşesc viteza legală vor fi înăsprite, şi spun că există deja un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens. Despre zona Caraorman, reprezentanţii administraţiei ce se ocupă cu protejarea deltei spun că au stabilit cu Romsilva, încă din iulie anul trecut, un traseu de vizitare care intră aproximativ 5 kilometri în arealul protejat. Toţi cei care vor să îl parcurgă trebuie să cumpere un permis de acces emis de ARBDD şi fiecare grup trebuie însoţit de un localnic înregistrat la administraţia silvică. De respectarea regulilor de vizitare sunt responsabili… ghizii.