Cum a fost sărbătorită Ziua României la catedrala din Pașcani – FOTO

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Astăzi, în zi de sărbătoare pentru neamul nostru, ne-am adunat în Catedrala noastră pentru a înălța, cu recunoștință și dragoste, rugăciuni către Mântuitorul Hristos, mulțumind pentru darul păcii, al unității și al continuității acestui popor binecuvântat.

Am citit Acatistul Mântuitorului, apoi am săvârșit Tedeumul de Ziua Națională, rugându-ne pentru România, pentru conducătorii ei, pentru armata țării, pentru toți românii de aici și de pretutindeni, dar și pentru odihna strămoșilor noștri care, cu jertfă și credință, au păstrat vie această vatră de lumină ortodoxă.

La final, am cântat împreună Imnul Național și câteva cântări strămoșești, ca semn al prețuirii pentru moștenirea spirituală și culturală primită de la voievozi, martiri, părinți și înaintași care au apărat și au întărit ființa României.

În această zi, ne reamintim că adevărata putere a unui neam stă în unitatea lui, în credința lui și în capacitatea de a privi înainte fără a uita rădăcinile. România de astăzi există datorită lacrimilor, rugăciunii și jertfei celor de ieri. Iar viitorul ei depinde și de felul în care trăim noi credința, demnitatea și dragostea față de țară.

Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toți românii!

La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor românilor din țară și din afara ei! 🇷🇴

PULSUL ZILEI

Bugetul Pașcaniului, dezbatere cu un cetățean. Veniturile și cheltuielile incomplete, nici un leu din banii dvs. pentru asfaltarea străzilor

Administrația locală din Pașcani se pregătește să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli pentru anul în curs. Proiectul cu veniturile și cheltuielile, dar și lista cu investiții au fost deja publicate pe site-ul Primăriei, iar cele ale instituțiilor publice...

Încep înscrierile pentru clasa a V-a, la Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Încep înscrierile pentru clasa a V-a, din anul școlar viitor. Printre școlile din județ care organizează astfel de înscrieri se află și Colegiul Național "Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Perioada de înscriere este 20 aprilie – 20 mai, iar pentru viitorii...

Tarife mai mari pentru taxi, aprobate la Târgu Frumos

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au aprobat, în ședința din 16 aprilie, majorarea tarifului maximal pentru transportul în regim taxi. Decizia vine după ce operatorii din domeniu au solicitat creșterea tarifului de la 3,5 lei/km la 5 lei/km, invocând...

Contract semnat pentru modernizarea Colegiului „Sadoveanu” Pașcani

A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea energetică a Colegiului Național Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. Investiția are o valoare totală de aproximativ 19 milioane de lei, dintre care cea mai mare parte, peste 17,5 milioane de lei,...

Poliția și mascații în control în comunele din zona Pașcani: au fost verificate mașini și societăți și legitimate zeci de persoane

Polițiștii au desfășurat, pe 17 aprilie, o acțiune de tip BLITZ în mai multe comune din zona Pașcani, pentru prevenirea faptelor ilegale și menținerea ordinii publice. Potrivit IPJ Iasi, controalele au avut loc în comunele Todirești, Hărmănești și Ruginoasa, fiind...

Bărbat din Pașcani, sub control judiciar după ce a încălcat un ordin de protecție

Un bărbat de 55 de ani din Pașcani a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi încălcat prevederile unui ordin de protecție emis de instanță. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Iasi, bărbatul a fost...

Marți, 21 aprilie, începe recensământul rutier. Echipe de recenzori vor fi pe drumuri

Începe Recensământul General de Circulație Rutieră! 🚧📊CNAIR prin intermediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) va organiza și coordona etapele de realizare a Recensământului General de Circulație Rutieră, o acțiune de importanță strategică pentru planificarea și dezvoltarea infrastructurii...

Maria Marcu, elevă la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani, mențiune Olimpiada națională de limba și literatura română de la Cluj Napoca – FOTO

Maria Marcu, elevă la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani, mențiune Olimpiada națională de limba și literatura română de la Cluj Napoca - FOTO "UN REZULTAT NOTABIL PENTRU ȘCOALA NOASTRĂ În perioada 14-18 aprilie 2026, MARIA MARCU, elevă în clasa a VI-a...

Ansamblul Bucovina Mică din Tătăruși, printre laureații Festivalului-concurs județean „Dansul de pe ambele maluri ale Prutului” – FOTO

Ansamblul Bucovina Mică din Tătăruși, printre laureații Festivalului-concurs județean "Dansul de pe ambele maluri ale Prutului" "Instituția Primarului Comunei Tătăruși Ansamblul Bucovina Mică a participat ieri, 18.04.2026, la concursul ,,Dansul de pe ambele maluri ale Prutului “, organizat la Palatul...
Paşcani
ploaie ușoară
14.1 ° C
14.1 °
14.1 °
83 %
7.1kmh
100 %
lun
13 °
mar
10 °
mie
11 °
J
14 °
vin
9 °

Niciun articol afișat