Scandal spectaculos. Si-a pierdut mintile dupa ce a baut spirt

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Smurd si ambulanta scandal Dragos VodaScandal si geamuri sparte la o locuinta, de pe strada Dragos Voda, din Pascani. Astazi, in jurul amiezii, mai multi politisti au fost solicitati pentru a-l linisti pe fiul proprietarei, care dupa ce a consumat spirt a inceput sa sparga geamurile cu pumnii.

La fata locului s-a deplasat si un echipaj SMURD pentru a-i acorda primul ajutor barbatului care s-a taiat la maini.
Loghin Marian, in varsta de 53 de ani, este cunoscut cu afectiuni psihice si anterior a mai fost internat la Socola.

Astazi, mama barbatului i-a dat acestuia 10 lei sa mearga sa cumpere de mancare. Acesta a profitat de ocazie si a cumparat o sticla de jumatate de litru de spirt pe care a consumat-o. Dupa ce s-a ametit bine, fiul femeii a inceput sa sparga geamurile, de prin casa.

Speriata, mama acestuia a solicitat sprijinul Politiei pentru a-l linisti pe scandalagiu.

Femeia a declarat ca s-a saturat de copilul ei care face numai probleme. Din spusele batranei, se pare ca barbatul sufera de probleme psihice de cand s-a despartit de sotie, in urma cu sapte ani.

In cele din urma, cel care a facut scandal a fost transportat la Spitalul de Urgenta din Pascani iar mai apoi transferat la Spitalul Socola din Iasi.

PULSUL ZILEI

Pășcănenii colectează selectiv gunoaiele, Girexim le amestecă

În timp ce pășcănenii sunt amenintati cu amenzi din ce in ce mai mari dacă nu depozitează selectiv gunoiul menajer, muncitorii societății de salubritate pun la un loc gunoiul deja selectat pentru a fi dus la stația de sortare. Astfel...

Esplanada Primăriei contaminată cu ulei

După patru zile de distracție, administrația locală din Pașcani a rămas cu câteva zeci de mii de lei și o piațetă murdară de ulei. Mai exact, o parte din pavajul esplanadei este acoperit cu grăsime, urme lăsate de comercianți după...

TE ROX PROD Pașcani donează curtea fabricii

Fosta societate TE ROX PROD din Pașcani, acolo unde odinioară se producea scaune auto pentru copii, intenționează să doneze terenul din curtea fabricii Primăriei municipiului. Este vorba despre o suprafață de 267 de mp de teren și construcții. În acest sens,...

Strada primarului va fi asfaltată. Chiar dacă „o să cârâie lumea…!”

Dacă locuiți pe o stradă de pământ sau acoperită cu prundiș și sperați ca va fi asfaltată în perioada următoare, trebuie să mai așteptați pentru ca nu sunteți pe lista de priorități a Primăriei Pașcani. Edilul municipiului a anunțat într-o...

Primăria Pașcani așteaptă o donație de 700.000 de lei de la societatea care ocupă ilegal terenul din fața Gării

Administrația locală din Pașcani are bani în conturi dar nu-i poate folosi. Este vorba despre 700.000 de lei, taxă de închiriere achitată de un agent economic pentru ocuparea unei suprafețe de teren din domeniul public, în fața gării. Banii...

Când vor fi reluate lucrările la Parcul Riama?

De ce nu au fost reluate lucrările de la Parcul Riama? Este întrebarea care stă pe buzelor multor pășcăneni, mai ales a celor care locuiesc în zonă. Mesajele de nemulțumire au apărut și pe rețelele de socializare, în contextul...

Proprietarii de terenuri afectați de traseul drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani, invitați să verifice planurile parcelare publicate de Primărie – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat planuri parcelare pentru terenurile aflate pe coridorul de expropriere necesar realizării drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani. Documentele îi vizează în mod direct pe proprietarii ale căror terenuri se află pe traseul viitoarei...

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se văd întotdeauna dincolo de rezultate. Pentru mulți, examenele sunt o etapă firească. Pentru unii însă, presiunea, frica de eșec sau...
Paşcani
câțiva nori
19 ° C
19 °
19 °
69%
3.1m/s
100%
mie
24 °
J
23 °
vin
25 °
S
26 °
D
27 °

Niciun articol afișat