La data de 03.05.2014, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hîrlău au organizat
şi desfăşurat o acţiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi linişte
publică în zona de competenţă, precum şi pentru prevenirea furturilor şi a
infracţiunilor comise cu violenţă.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 26 de
sancţiuni contravenţionale, 16 dintre acestea la Legea 61 per 1991 şi 9 la OUG
195 per 2002. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 5400 lei.
Au fost depistaţi doi bărbaţi: C. Constantin şi C. Vasile, din comuna Cepleniţa,
care au fost sancţionaţi contravenţional cu 300 lei fiecare, conform Legii nr.
61 per 1991, întrucât, fiind sub influenţa alcoolului, au provocat scandal în
loc public.