Scandalagii și șoferi amendați

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

CP IPJ IASI – Acţiune preventivă la Hîrlău

În noaptea de 18/19 iunie 2016, între orele 18:00 – 02:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pe raza de competenţă pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru combaterea faptelor comise cu violenţă.

Au fost vizate 6 zone de acţiune, fiind controlate 17 unităţi comerciale şi verificate 57 auto şi 11 biciclişti. Au fost testaţi cu aparatul alcooltest 16 conducători auto. Au fost legitimate 122 persoane. Au fost aplicate 47 sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 conform Legii nr. 61/1991 şi 28 conform OUG 195/2002. VAaoarea sancţiunilor aplicate este de 9.737 lei.

Exemple :

1. A fost depistat un tânăr de 26 ani, din comuna Şipote, în timp ce provoca scandal în faţa unui magazin, din aceeaşi localitate. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1000 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991.

2. A fost depistat un bărbat de 45 ani, din comuna Văleni, jud. Vaslui, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Şipote, având inspecţia tehnică periodică expirată şi vorbind la telefonul mobil fără a folosi dispozitivul ”mâini libere”. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 250 lei în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, iar ca măsură complementară i s-a reţinut certificatul de înmatriculare.

PULSUL ZILEI

Accident feroviar mortal la o trecere la nivel cu calea ferată, în comuna Ion Neculce

ISU Iasi: Accident feroviar mortal la o trecere la nivel cu calea ferată, în comuna Ion Neculce În data de 22 iulie 2026, în urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, a fost anunțată...

Cărți vechi de peste două secole, expuse la Pașcani

Vă mai amintiți abecedarele din copilărie? Dar v-ați întrebat vreodată cum arătau cărțile din care învățau copiii acum două sau chiar trei sute de ani? Răspunsul îl puteți descoperi zilele acestea la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde Muzeul...

Festival concurs de folclor „Ca la noi, la Todirești”. Înscrierile sunt deschise 

Copiii și adolescenții care iubesc muzica și dansul popular au ocazia să își demonstreze talentul pe scenă. Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs de muzică și dans românesc „Ca la noi, la Todirești”, un eveniment dedicat elevilor din județul Iași...

„Agent secret” la șefia Poliției Locale din Pașcani?

Poliția Locală din Pașcani are un nou șef. Este vorba de Eugen Corduneanu, funcționar public de execuție, polițist în cadrul Serviciului Poliție Locală. El a fost numit în funcția de șef serviciu, ca interimar, pentru perioada 22 iulie -...

Persoană decedată în apartament, într-un bloc din apropierea Colegiului Sadoveanu Pașcani – FOTO

Descoperire șocantă într-un bloc din zona Colegiului Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani, miercuri, 22 iulie, în jurul orei 15:30. Pompierii au fost chemați să deblocheze ușa unui apartament după ce persoana care locuia acolo nu a mai fost văzută.  Salvatorii au...

Un tânăr din Iași a fost găsit mort de mama lui. Anchetatorii suspectează o supradoză de suplimente pentru masă musculară

Criminaliștii și legiștii din Iași încearcă să facă lumină în cazul morții subite a unui tânăr de 25 de ani.Mama lui a fost cea care l-a găsit marți fără viață. Anchetatorii iau în calcul o supradoză de suplimente pentru...

22 iulie, Sfânta Maria Magdalena. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Sfânta Maria Magdalena a fost originară din Magdala, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Conform crestinortodox.ro, ea a fost tămăduită de şapte duhuri necurate de către Hristos şi, după această minune, a ales să-L urmeze. Maria...

Visăm frumos: se vede o luminiță dinspre monorail, Iașul are șansa să fie nr 1 în România

Joi, 23 iulie 2026 asociația civică „HaiCaSePoate” va anunța plata ratei nr 1 din Studiul de Prefezabilitate pentru construcția primului monorail (tren suspendat) din România. Reușita va fi prezentată la ora 10.00, la hotel Unirea - sala Mezanin, invitați...

Noi reguli pentru pensionarii care dețin permis de conducere. Valabilitate ar urma să se reducă

Un proiect legislativ aflat în dezbatere publică propune modificarea substanțială a condițiilor de acordare și reînnoire pentru un permis auto în România. Inițiativa vizează reducerea perioadei de valabilitate a documentului pentru conducătorii auto care au depășit vârsta de 70 de...

Situație incertă în comuna Mircești! Consiliul Local ar putea fi dizolvat, proiectul de buget a fost revocat, iar investițiile sunt blocate

Sunt probleme mari în comuna Mircești (3.338 locuitori) după ce proiectul de buget a fost revocat de prefect, iar Consiliul Local este la un pas să se dizolve. Totul a început după ce șase aleși locali PNL-AUR nu s-au...
Paşcani
cer fragmentat
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
79%
2.9m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
25 °
D
29 °
lun
32 °

Niciun articol afișat