Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și toleranță zero pentru neplată. Când intră în vigoare noile reguli

Amenzile rutiere aplicate pentru nerespectarea regulilor în trafic vor crește începând cu data de 1 iulie, punctul de amendă fiind corelat cu salariul minim pe economie, pe care autoritățile au stabilit să îl majoreze începând cu această dată la nivelul de 4.325 lei.

Potrivit Codului rutier, un punct-amendă reprezintă 5% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ceea ce înseamnă că, după majorarea salariului minim pe economie la 4.325 lei, un punct de amendă va ajunge la 216,25 lei.

Amenzile contravenționale se calculează în funcție de numărul punctelor-amendă aplicate de către polițist. Contravențiile rutiere sunt organizate în clase de sancțiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Art. 98 alin (3) din Codul Rutier stabilește contravențiile pe clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Clasele de sancţiuni sunt următoarele:

a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;

b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;

c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;

e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.

Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.

Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor, în vigoare din august

Șoferii care nu își achită amenzile contravenționale/rutiere în termen de 90 de zile de la scadență riscă suspendarea permisului auto până la plata datoriei.

Măsura, inclusă de guvern în pachetul pentru administrație, prevede că șoferilor care nu își vor plăti amenzile în termen de 90 de zile li se va suspenda permisul. Fiecare 50 de lei neplătiți se vor transforma în câte o zi fără permis.

OUG 7/2026, apărută recent, stabilește că șoferii români nu vor mai avea dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice în cazul în care nu își plătesc, în termen de 90 de zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, amenzile contravenționale care le-au fost aplicate pentru încălcarea Codului rutier.

Perioada în care nu vor mai avea dreptul să conducă vehicule depinde de valoarea amenzilor neplătite. Mai exact, se va stabili o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați. Fracțiile de zile de suspendare nu se iau în calcul.

De asemenea, perioada efectivă de suspendare a dreptului de a conduce începe la ora 0:00 a celei de a treia zi lucrătoare următoare împlinirii termenului de 90 de zile amintit și încetează la ora 24:00 a ultimei zile de suspendare.

Din august 2026 se va aplica suspendarea permisului pentru neplata amenzilor.

Sursa Adevarul 

PULSUL ZILEI

Nod rutier TURBION la Pașcani. Detalii importante

Autostrada A7 – „Coloana vertebrală” a Moldovei – a început să prindă contur, imaginile din drone demonstrând că lucrările au început în forță. Acum se poate vedea seriozitatea și capacitatea constructorilor de a pune în practică marile proiecte de infrastructură....

Drama cumplită a unui copil din Iași crescut în sistemul de protecție al statului. La un pas de a-și rata complet viața, l-a salvat...

Sistemul de protecție a copilului a ratat complet misiunea de a crește și educa un viitor membru al societății. Preluat în grijă de Direcția Generală de Asistență Socială la vârsta de 5 ani, un puști de 16 ani este...

BZI: Un bărbat din Pașcani a insultat polițiștii locali din Iași după ce a fost amendat pentru că și-a parcat duba pe spațiul verde:...

Un bărbat de 40 de ani a insultat doi polițiști locali, deoarece aceștia i-au aplicat o sancțiune pentru faptul că și-a parcat duba neregulamentar. S.A. venise din Pașcani și a parcat mașina pe spațiul verde de lângă parcarea Gaudeamus...

Pregătiri la Iași pentru fondurile UE din următorul exercițiu european. Vor fi mai mulți bani ca acum. Ce facem cu ei?

Structural, va fi un singur program regional, dar și și un Plan de parteneriat regional și național, în locul actualelor programe operaționale și sectoriale. Cu aproape patru ani înaintea finalizării tuturor proiectelor finanțate din fonduri europene, 2021-2027 la care se...

Cartea electronică de identitate nu mai e doar un buletin modern. Beneficiarii pot semna avansat documente PDF, în baza noii legi a semnăturii electronice

Semnarea digitală a documentelor intră într-o nouă etapă odată cu activarea funcției de semnătură avansată pentru cartea electronică de identitate. Opțiunea schimbă modul în care pot fi validate unele acte online, chiar dacă adoptarea ei depinde încă de instituții. Cartea...

Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional. Este vorba despre un spațiu modern deschis în...

Tichete sociale pentru sărbătorile pascale la Hârlău. Cine poate beneficia

Sprijin pentru persoanele cu posibilități reduse, cu ocazia sărbătorilor pascale, la Hârlău. Administrația locală anunță acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici, cu ocazia Paștelui. Ajutoarele sunt acordate din bugetul local, au o valoare de 100 de...

Primarul Pintilie: Fără coșuri de gunoi în cartiere… Puneți gunoaiele în buzunare, duceti-le acasă!

Una dintre preocupările principale ale primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, este realizarea și postarea pe rețelele de socializare a unor filmulețe pentru comunicarea cu cetățenii. Nu despre investițiile cu probleme sau gropile din carosabil și nici despre străzile de pământ...

Senatorul Lucian Rusu: Dezbaterea bugetului trebuie să fie un exercițiu de responsabilitate, nu un spectacol politic construit pe conflicte și derapaje!

Partidul Naţional Liberal a susținut constant o dezbatere parlamentară civilizată, bazată pe argumente solide și respect reciproc, nu pe presiune, scandal sau intimidare. Nu poți fi, în același timp, la guvernare și în opoziție. România are nevoie de coerență și...

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.1 ° C
3.1 °
3.1 °
80 %
3.5kmh
95 %
J
7 °
vin
7 °
S
8 °
D
6 °
lun
9 °

Niciun articol afișat