Şcoala Altfel, pentru toţi elevii în același timp, înaintea vacanţei de primăvară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ministerul Educaţiei a decis că Săptămâna „Şcoala Altfel” va fi din anul şcolar viitor organizată în săptămâna 8 – 14 aprilie, fiind pentru prima dată în ultimii ani când această săptămână va avea loc simultan. Până acum, din 2016 încoace, şcolile aveau libertate de a-şi stabili singure programul, într-un anumit interval, în care urmau să desfăşoare activităţi în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”. În ciuda riscurilor pandemiei, care nu pare că se va încheia complet până în aprilie 2022, această decizie reia şansa ca un proiect al universităţilor din Iaşi să prindă din nou viaţă.

„Iaşi, oraşul studenţiei tale” a fost o iniţiativă desfăşurată împreună de cele cinci universităţi din Iaşi şi de Primărie în care au fost organizate evenimente la fiecare instituţie de învăţământ superior pentru tinerii elevi care voiau să cunoască activitatea din universităţi, pe sistemul „porţilor deschise”. Organizatorii au spus la momentul respectiv că evenimentul nu a generat interesul scontat pentru că şcolile îşi desfăşuraseră deja activităţile de profil în alte perioade şi nu au putut veni la Iaşi în perioada manifestării. Acum, însă, proiectul poate fi reluat într-un context în care măsurile sanitare ar putea permite vizite din parte grupurilor mari de elevi.

Ministerul a decis în structura anului şcolar, publicat în Monitorul Oficial, că Săptămâna „Şcoala Altfel” va avea loc în săptămâna dinaintea vacanţei de primăvară. Nu se mai aplică nici măcar prevederea din ultimii aproape 5 ani, când s-a decis ca grădiniţele şi şcolile primare să poată desfăşura activitatea într-un alt interval, dar acest lucru mai poate fi reglementat până atunci prin ordin de ministru, cum s-a întâmplat şi în anul şcolar 2015-2016.

Anul şcolar 2021-2022 va începe pe 13 septembrie, primul semestru are 14 săptămâni şi se încheie pe 22 decembrie. Vacanţa de iarnă începe pe 23 decembrie şi se încheie pe 9 ianuarie, iar semestrul al II-lea are 20 de săptămâni, începe pe 10 ianuarie şi se încheie pe 10 iunie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
92%
2.5m/s
100%
J
19 °
vin
25 °
S
30 °
D
27 °
lun
21 °

Niciun articol afișat