Școala Profesională Tătăruși în sărbătoare – 160 de ani de la înființare – FOTO

Școala Profesională din localitatea Tătăruși a fost în sărbătoare. Luni, 27 ianuarie, 2025, s-au împlinit 160 de ani de la înființare. Pentru a marca acest moment, au fost organizate momente artistice și au venit în școală oaspeți de seamă, printre care și autorități județene. 
„ȘCOALA PROFESIONALĂ TĂTĂRUȘI – 160 de ani de educație în spiritul și tradiția uneia dintre cele mai frumoase comune ale județului Iași
Dimensiunea valorică a unei comunități se reflectă, înainte de toate, în felul în care își prețuiește și respectă dascălii…
La invitația domnului Primar Costel Iosub, am revenit astăzi, cu mare drag, la Tătăruși pentru evenimentul de celebrare a 160 de ani de la înfiițarea școlii. Activitatea a fost dedicată învățătorilor și profesorilor de ieri și de azi, oamenilor cu vocație pedagogică și spirit modelator care și-au împletit destinul profesional și personal cu devenirea tinerelor generații din Mica Bucovină și care sunt „sarea pământului și lumina lumii” așa cum îi descriu textele bisericești pe cei care educă personalități și sculptează caractere.
Momentele de evocare a destinului instituțional al școlii s-au împletit inspirat cu reconstituirea portretelor dascălilor care s-au mutat în „cancelaria din cer”, dar și cu vibrația vie a prezentului răspândită în jur, cu energie și talent, de noile generații de elevi.
Alese gânduri de prețuire organizatorilor acestui eveniment educațional deopotrivă valoros și emoționant: Domnului Primar Costel Iosub pentru grija constantă și implicarea, cu reală viziune administrativă, în viața organizației școlare din Tătăruși, dar și doamnelor director și director adjunct, colegilor profesori de ieri și de azi precum și elevilor școlii care confirmă, zi de zi, frumusețea întâlnirilor providențiale dintre mentori și discipolii lor.
La mulți ani cu rod bun în învățare și cu rezultate remarcabile Școlii Profesionale Tătăruși!” se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a inspectorului școlar general al ISJ Iași, Luciana Antoci.

 

PULSUL ZILEI

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...
Paşcani
cer fragmentat
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
71%
1.4m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat