Școli în reabilitare, în două comune din apropierea Pașcaniului

Elevii din două comune din apropierea Pașcaniului vor putea învăța în școli moderne, care vor avea condiții decente, astfel încât copiii să-și desfășoare activitatea educațională într-un mediu propice. Vor fi realizate lucrări atât la exterior, de reabilitare a clădirilor, cât și la interior, urmând ca unitățile de învățământ să fie dotate cu grupuri sanitare și centrale termice.

O astfel de inițiativă este deja în derulare în comuna Stolniceni-Prăjescu. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea școlii cu clasele I-IV Brătești, un proiect în valoare de circa 2.500.000 lei. A fost organizată licitație, iar societatea care a fost aleasă pentru a se ocupa de lucrări este firma OLI CONSTRUCT.

De asemenea, urmează să intre într-un proces de modernizare și școala cu clasele V-VIII din satul Brătești, unde urmează să fie finalizată procedura de licitație.

Condiții optime vor fi create și pentru elevii din Sirețel. La Școala Gimnazială din comună, cât și la Școala din satul Humosu se impun lucrări de reabilitare deoarece clădirile se află într-o stare de degradare. Proiectul a mai fost scos la licitație  și în anul 2016, dar firma de construcții care a câștigat contractul a încasat banii de la primărie, apoi a abandonat lucrările. Astfel, noul primar, Gelu Șpaiuc a scos din nou la licitație contractul în luna septembrie a acestui an.

Conform edilului, licitația a fost finalizată pe data de 21 octombrie, fiind desemnată și firma de construcții care se va ocupa de lucrările de la cele două școli. Astfel, vineri, 5 noiembrie, vor începe lucrările la școala Gimnazială din Sirețel, costurile aferente ridicându-se la circa 1.400.000 lei. Tot mâine va fi semnat ordinul de începere a lucrării și la Școala din Humosu, valoarea investiției fiind de aproximativ 1.200.000 lei.

Ca urmare a faptului că lucrările au tot fost întârziate, elevii din satul Humosu au fost suspuși unui adevărat calvar. Atunci când școala a intrat în reparații, ei au fost nevoiți să facă naveta la cea mai apropiată unitate de invatamant, aflată în Slobozia. Era insa dificil de ajuns la ore în contextul în care microbuzele școlare erau uzate și uneori imposibil de reparat. În 2019, copiii de la Humosu aveau un spațiu improvizat în care putea învăța, într-o sală de nunți. Cu toate acestea, clădirea nu era suficient de încăpătoare, motiv pentru care elevii erau nevoiţi să înveţe în schimburi. În acest an, copiii au avut parte de o nouă schimbare, le-au fost puse la dispoziție trei containere pentru a înlocui clasele propriu-zise.

Situația a fost una dificilă, iar în tot acest proces de mutare a elevilor în spatii improvizate dar și în lipsa condițiilor de învățare, mulți copii au abadonat școala.

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
79%
2.7m/s
0%
lun
14 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat