Şcolile vor fi obligate să facă publice, pe site-ul propriu, autorizaţia de securitate la incendiu şi autorizaţia sanitară de funcţionare – proiect de lege

Şcolile vor fi obligate să facă publice, pe site-ul propriu, autorizaţia de securitate la incendiu şi autorizaţia sanitară de funcţionare, dacă ele există, precum şi Regulamentul de ordine interioară, potrivit unui proiect de lege depus de mai mulţi parlamentari USR, transmite Agerpres.

Proiectul USR propune modificarea Legii învăţământului preuniversitar, în sensul introducerii obligaţiei ca unităţile şcolare să afişeze pe site-urile proprii cele două autorizaţii. Dacă acestea nu există, şcolile vor fi obligate să aducă acest fapt la cunoştinţa publicului, potrivit unui comunicat al USR, transmis duminică Agerpres.

“Dacă această lege va ajunge la promulgare, imaginea şcolii româneşti se va impune ca aceea a unei instituţii preocupate cu adevărat de siguranţă”, declară deputatul Andrei Miftode, co-iniţiator al proiectului de lege”, citat în comunicat.

Tot pe site-ul şcolii va trebui publicat, potrivit proiectului, Regulamentul de ordine interioară (ROI), iar la intrarea în unitatea de învăţământ va trebui afişat vizibil Regulamentul de acces pentru persoane din afara şcolii.

Aproape 4.000 de școli din România funcționau fără autorizație de securitate la incendiu la începutul lunii septembrie 2022, anunța ministrul Lucian Bode. Potrivit unei analize Edupedu.ro, școlile fără autorizație de securitate la incendiu vor fi eradicate din România în 49 de ani, dacă se menține ritmul din perioada 2019-2022.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat