Scrisoare pentru primar, din partea unui tânăr pășcănean

Vă scriu aceste rânduri în primul rând pentru a vă cere sprijin, în calitate de cetăţean al oraşului pe care îl conduceţi, de a ajuta populaţia să înţeleagă mai bine importanţa reciclării selective a deşeurilor. Dar, pentru a ajunge acolo, trebuie întâi să îi informaţi în legătură cu importanţa pe care coşurile de gunoi le au într-un oraş civilizat şi că acestea nu sunt puse doar de dragul de a ocupa puţin spaţiu pe un trotuar. Ne-am mai întâlnit de câteva ori, în alte împrejurări, şi nu am avut ocazia să discut prea multe cu dumneavoastră despre acest subiect, eu fiind acolo cu alte scopuri. Însă, cred că prin aceasta postare-scrisoare veţi înţelege îngrijorarea cetăţenilor pentru mediul înconjurător. Mulţi din oraşul nostru se plâng de inexistenta coşurilor de gunoi la noi în oraş, însă nimeni nu se plânge de ruperea acestora. Acum două-trei ani, pe fiecare stradă erau cel puţin trei-patru coşuri de gunoi, folosite. Însă, se pare că de ceva timp acestea sunt folosite mai mult pentru joacă copiilor, deşi nu este igienic, sau că înlocuitoare pentru acele “locuri de dat cu capul” care ar trebui să existe în oraş, vorba fie între noi, şi mai puţin cu scopul pentru care au fost puse acolo, şi anume, pentru aruncarea deşeurilor care, din păcate, nu are picioare să ajungă singură în coşurile de gunoi lângă care sunt aruncate. Vă “scriu” ca un cetăţean îngrijorat, care simte ca poluarea este că la ea acasă la noi în oraş. Deşi lucrurile parcă au început să se mişte, încet, dar puţin spre bine, sunt de părere că se poate face şi mai mult pentru informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa reciclării selective şi, mai ales, la păstrarea oraşului în care trăim, curat, aşa cum ar trebui să fie un oraş civilizat din Europa. Deşi pare puţin cam deplasat, este o propunere fără nici un fel de ironie, pot fi folosite camerele de supraveghere din zona vale şi viitoarele camere de supraveghere din zona din deal a oraşului pentru a sancţiona, mai mult pentru a mustra cetăţenii care aruncă deşeurile acolo unde vor ei, fără să ţină cont de igiena oraşului. Mulţi mă vor înjura pentru această propunere, însă cred că este una care ar trebui luată în calcul. De asemenea, cred că anumite concursuri care să îi atragă pe cei din oraş, ar fi mai mult decât binevenite pentru că, în ultima perioadă populaţia începe, din păcate, să se îndrepte spre principiul “nimic gratis”, deşi acest lucru nu prea are loc într-o asemenea problemă a oraşului. Când vorbesc despre oraş, vorbesc şi despre zona pădurii de lângă oraş care, după părerea mea, arata în cel mai jalnic mod. Sau, cel puţin aşa arată anul trecut când mi-am făcut curaj şi am mers pe acolo. Sper că acum problema s-a rezolvat, măcar pe jumătate, deşi cred că nu e atât de uşor să găseşti persoane dispuse să lucreze într-o pădure, timp de două-trei luni de zile. Însă, se poate. Se poate face, dacă există voinţă. La ce mă refer când spun că zona pădurii arata jalnic? Ei bine, scriu cu un râs ironic aceste lucruri pentru că nu cred că există persoană din oraş care să nu ştie la ce mă refer. Până acum vreo 3 ani, dacă nu mă înşel, în acea zonă nu există nici măcar un coş de gunoi în care să îţi laşi deşeurile după picnicurile pe care toţi orăşenii noştri le organizează în acea zonă în perioada verii. În zona se găsesc, după bunul plac al tuturor, sticle, pungi, bucăţi de fier, absolut tot ce nu ar trebui să se găsească într-o pădure şi nu, acestea nu cresc în zonă. Au fost câteva iniţiative de plantare a unor copaci, şi am participat şi eu la o astfel de acţiune acum doi ani, însă, aceste iniţiative sunt organizate doar în prezenţa unei camere de la o televiziune locală şi doar în perioada acelei săptămâni pline de activităţi. Însă, dacă vrei să faci un obicei unui de grup de copii din aceste activităţi, după părerea mea, ar trebui să faci mai multe activităţi de acest gen, chiar şi în timpul şcolii. O altă problemă a acestor activităţi, şi am păţit aşa ceva, este prezentă deşeurilor în zonele în care noi mergem să plantăm copacii. Măi, înainte de a face ceva, nu trebuie să îţi cureţi locul în care vei munci? Atunci când am mers şi am plantat, împreună cu clasa mea, patru puieţi, lângă locul în care “lucrăm” erau foarte multe deşeuri. În momentul în care am vrut să mergem să strângem acele deşeuri, am primit o mustrare din partea coordonatorului proiectului prin care ne-a spus că ori lăsăm aşa, ori, mai bine strângem în momentul în care vine televiziunea să filmeze, să ne facem mai multă reclamă şcolii. Ei bine, în momentul în care faci ceva pentru oraş, faci pentru tine, în primul rând, apoi pentru copiii tăi, şi abia după pentru ceilalţi cetăţeni. Şi încă o problemă a acestor activităţi o reprezintă oamenii. După două zile de la activitate, trecând prin zonă, am rămas fără cuvinte în momentul în care în zona nu mai era absolut nici un copac plantat de noi. Deci pur şi simplu au fost scoşi din pământ. Şi, culmea, au fost luaţi de acolo ca na, stricau peisajul plin de sticle şi pungi aruncate. Cred că oamenii nu îşi dau seama cât de importantă este atenţia pe care o dăm naturii. Cred că oamenii nu înţeleg cât de mult rău fac naturii şi, în primul rând nouă şi copiilor sau viitorilor noştri copii în momentul în care aruncă pe stradă, chiar şi o pungă sau un ambalaj. Spun că dăunează naturii chiar şi o pungă sau un ambalaj pentru că, pe lângă acele ambalaje aruncate, altă persoană mai aruncă şi ea un ambalaj chiar în faţa ta, sau chiar la câţiva metri de locul în care tu arunci o pungă şi, dacă stai să te gândeşti puţin, într-o zi se aruncă, pe jos, cel puţin un număr egal cu numărul de cetăţeni, şi nu, nu este o glumă. Pe lângă aceste propuneri ca cetăţean al oraşului, fac şi o propunere că blogger. Oamenii nu fac absolut nimic gratuit. Dar oare dacă judeţul nostru ar câştiga un concurs, desfăşurat la nivel naţional, legat de reciclarea deşeurilor, oare ar fi mai interesaţi de acest subiect? Este ceva ce merită făcut. Cred că ar trebui ca oraşul în care locuiesc să se implice în acest proiect şi să ajute “cetatea” Iaşi să iasă în evidenţă prin ceea ce poate face populaţia. Sunt 32 de “cetăţi” în joc, deci cred că se poate să ajungem cât mai sus. Ce spuneţi? Implicăm oraşul, activ în acest concurs? Acestea fiind spuse, Domnule Primar, sper că m-am făcut înţeles şi sper că vă veţi implica în informarea populaţiei despre importanţa reciclării deşeurilor, prin mijloace extrem de simple şi foarte obişnuite pentru populaţia de astăzi: prin internet, ziar, televiziune.

Munteanu Răzvan-Andrei,

Blogger şi cetăţean îngrijorat

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
nori împrăștiați
20 ° C
20 °
20 °
46%
2.3m/s
0%
mar
19 °
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat