Scrisoare… Sau nu? – Despre invatamantul din Romania

Iată că am terminat cu şcoala, cel puţin momentan şi, normal că vreau să fac un rezumat al anilor petrecuţi pe băncile şcolii. Însă, nu voi face un rezumat din ăla în care să mă plâng că îmi va fi dor de şcoală sau în care să expun anumite întâmplări.
Vreau, că din experienţa avută în şcoală, 12 ani de zile, să fac un rezumat al lucrurilor negative pe care, din păcate, le are sistemul de învăţământ din România. Iniţial, voiam să fac o scrisoare către ministrul învăţământului, însă, cum nimeni nu ascultă în România problemele cetăţenilor, nu am cum să fac aşa ceva.
Aşa cum ştim cu toţii, în şcoală se pune accentul, poate mult prea mult, pe învăţat. Dacă nu toceşti cel puţin o dată pe an, nu eşti om, sau cel puţin asta se promovează astăzi. Nu se pune accentul pe ceea ce vrea omul pe care îl ai în faţă şi pe care îl formezi. Poate o anumită persoană nu vrea să înveţe un anumit obiect, el fiind atras de ceva anume. Poate o anumită persoană nu are o memorie bună, nu poate învăţa tot ce i se dă în şcoală, dar poate e mult mai bun atunci când vine vorba de muncă. Poate unii tind să scrie, poezii, poveşti, orice, însă în momentul în care dă de matematică, se sperie şi lasă totul baltă, asta pentru a avea mai mult timp de toceala. Multe persoane îşi pierd anumite abilităţi doar pentru a acumula cât mai multă informaţie, mai mult din obligaţie, iar nu din plăcere. Se pune accentul pe învăţat mecanic şi poate din această cauză, rata de abandon şcolar creşte. Poate o anumită persoană iubeşte să deseneze. Îi tai din elan în momentul în care în clasa a 11-a îi scoţi această materie din programa sau, îi impui alte reguli pe care el este obligat să le respecte.

Continuarea aici